Schimbări la conducerea Portului Constanța. Directorul general și cel financiar, înlocuiți

Schimbări la conducerea Portului Constanța. Directorul general și cel financiar, înlocuiți

Directorul general al Portului Constanța, Florin Vizan, și-a înaintat vineri, 9 decembrie, demisia și a fost înlocuit de către Mihai Teodorescu, director executiv al Agenția pentru Protecția Mediului Contanța, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor.

Demisia a venit în ziua în care premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită de lucru în Constanța pentru a merge la Șantierul Naval.

Contactat de G4Media, Florin Vizan a afirmat că demisia a fost înaintată din cauza unor probleme personale. „Nimic profesional. Mi-am dat demisia din funcție din motive personale, rămân în companie”, a precizat Florin Vizan.

El a fost numit în funcție de Consiliul de Administrație al Portului în august 2022, susținut de PSD, deși nu avea experiență în domeniul maritim. Înainte de a preluat conducerea portului, a fost șef la regia de Drumuri și Poduri Constanța și, de-a lungul timpului, a făcut parte din consiliile de administrație ale Petromin și Oil Terminal. Și-a început cariera de contabil la Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum.

Noul director general, Mihai Teodorescu, este din 2022 membru în Consiliul de Administrație al Metrorex și, din 2018, director executiv al direcției transporturi din Primăria Capitalei, potrivit CV-ului oficial.

Directorul financiar, revocat

În cadrul ședinței de astăzi Consiliul de Administrație a mai luat decizia revocării din funcție a Directorului Financiar, Șerban Daniela și înlocuirea cu Maria Mergiu, care ocupa funcția de Șef al Departament Financiar Contabil, a precizat Ministerul Transporturilor.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța este o societate comercială pe acțiuni, desemnată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să desfășoare activități de interes public național, în calitate de administrație portuară. Compania îndeplinește funcția de autoritate portuară în portul Constanța (cu zona Constanța, zona Midia și zona Mangalia) și portul turistic Tomis.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *