Josep Borrell sugerează SUA să livreze mai puține arme Israelului și îl critică dur pe Netanyahu: „Vor să-i evacueze pe palestinieni? Unde? Pe lună?”

Josep Borrell sugerează SUA să livreze mai puține arme Israelului și îl critică dur pe Netanyahu: „Vor să-i evacueze pe palestinieni? Unde? Pe lună?”

Șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a făcut luni, 12 februarie, un apel subtil și voalat la adresa Statelor Unite să reducă livrările de armament către Israel din cauza numărului mare de victime civile în războiul din Fâșia Gaza, informează Reuters.

Borrell a reamintit că președintele american Joe Biden a declarat săptămâna trecută că răspunsul Israelului la atacul Hamas din 7 octombrie a fost „exagerat”, iar oficialii americani și alți oficiali occidentali au spus în mod repetat că prea mulți civili sunt uciși în Gaza.

„Ei bine, dacă sunteți de părere că sunt uciși prea mulți oameni, poate ar trebui să oferiți mai puține arme pentru a împiedica uciderea atâtor oameni. Nu este logic?”, a declarat Borrell în fața presei, după o reuniune a miniștrilor UE pe tema ajutorului pentru dezvoltare, desfășurată la Bruxelles.

„Dacă comunitatea internațională crede că este un măcel, că sunt uciși prea mulți oameni, poate că trebuie să ne mai gândim în ceea ce privește furnizarea de arme”, a adăugat el.

De asemenea, Borrell a menționat că un tribunal olandez a ordonat luni guvernului olandez să blocheze toate exporturile de piese pentru avioane de luptă F-35 către Israel, din cauza îngrijorărilor că acestea sunt folosite pentru încălcarea dreptului internațional în războiul din Gaza.

Borrell a mai spus că este contradictoriu ca țările să declare în mod repetat că Israelul ucide prea mulți civili în Gaza, dar să nu facă nimic concret pentru a preveni aceste crime.

Israelul a insistat că ia măsuri ample pentru a proteja civilii, dar că este forțat să desfășoare operațiuni militare în zone civile, deoarece Hamas, gruparea militantă palestiniană vinovată de asaltul din 7 octombrie, operează în aceste zone.

Statele Unite sunt cel mai important furnizor de arme străine al Israelului. Washingtonul oferă anual Israelului un ajutor militar în valoare de 3,8 miliarde de dolari, de la avioane de vânătoare la bombe puternice. Până acum, Washingtonul nu a dat curs niciunei rugăminți de a reduce acest ajutor.

„Netanyahu nu ascultă de nimeni”

În remarcile sale de la Bruxelles, Borrell l-a criticat aspru și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, spunând că acesta nu ascultă rugămințile de a face mai mult pentru protejarea civililor din enclava palestiniană asediată.

„Toată lumea merge la Tel Aviv, cerând «vă rugăm, nu faceți asta, protejați-i pe civili, nu ucideți atât de mulți». Cât de mulți sunt prea mulți? Care este standardul?”, a spus Borrell, părând furios și emoționat.

„Netanyahu nu ascultă de nimeni”, a continuat șeful diplomației europene.

Borrell a amintit că Netanyahu a cerut evacuarea civililor palestinieni din zona orașului Rafah din Gaza – ultima parte a enclavei în care oamenii și-au găsit refugiu – dar veteranul politician spaniol a pus la îndoială modul în care acest lucru ar putea fi realizat.

„Vor să-i evacueze? Unde? Pe lună? Unde îi vor evacua pe acești oameni?”, a spus el.

Citiți și:

Joe Biden schimbă tonul față de Israel și critică aspru ofensiva din Fâșia Gaza: „Răspunsul este excesiv, mulți oameni nevinovați mor de foame”
Egiptul amenință să suspende tratatul de pace cu Israelul, cheia stabilității regionale timp de 50 de ani, dacă asaltul asupra Rafah încalcă „linia roșie”
Prezența ostaticilor israelieni în captivitatea Hamas este „destul” pentru a justifica prelungirea războiului, spune Netanyahu
Netanyahu a cerut armatei un plan militar pentru evacuarea orașului Rafah, ultimul adăpost al refugiaților din Fâșia Gaza

Foto: Profimedia Images

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *