Specialiști din toată lumea, prezenți la București la o reuniune despre pandemie

Specialiști din toată lumea, prezenți la București la o reuniune despre pandemie

La Palatul Parlamentului a avut loc cea de-a patra ediție a evenimentului International Crisis Summit (ICS), forum ce  reunește experți medicali, reputați analiști și jurnaliști din întreaga lume. 

Printre vorbitorii care au susținut discursuri în cadrul summitului se numără și Dr. Robert Malone, un om de știință renumit, medic, autor și comentator politic recunoscut la nivel internațional, Dr. Byram Bridle, profesor asociat de imunologie virală, cu un doctorat în imunologie și un post-doctorat în imunologie virală, Dr. Ryan Cole, fondatorul, directorul executiv și directorul medical al Cole Diagnostics, sau Dr. Chris Shoemaker, un medic de familie din Toronto, Canada și membru al Colegiului Medicilor de Familie din Canada (CCFP).

 

 

Summitul internațional a fost organizat anul acesta la București, prin intermediul partidului AUR. Pandemia de Covid-19 a dus până acum la aproape 7 milioane de decese pe tot globul. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *