Un ucrainean a încercat să intre în România cu țigări de contrabandă de aproape 300.000 de euro, ascunse într-un TIR care transporta croissante

Un ucrainean a încercat să intre în România cu țigări de contrabandă de aproape 300.000 de euro, ascunse într-un TIR care transporta  croissante

Un ucrainean de 64 de ani a fost reținut, după ce polițiștii de frontieră de la PTF Siret împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, sâmbătă, în TIR-ul cu care acesta a intrat în România 147.500 pachete de țigări de fără timbru, în valoare de aproximativ 295.000 de euro, informează Poliția de Frontieră.

Potrivit actelor de însoțire a mărfii, autocamionul înmatriculat în Ucraina transporta colete cu croissante.

În urma verificării mărfii, au fost descoperite, pitite în vederea sustragerii de la controlul vamal, mai multe baxuri cu țigări ascunse, prin metoda capac, după paleții cu croissante.

„În urma activităţii de inventariere a ţigărilor a rezultat cantitatea de 147.500 de pachete cu ţigări, de proveniență duty free în valoare de peste 1.450.000 lei (295.000 euro) dacă acestea ar fi fost comercializate pe piață”, a transmis Poliția de Frontieră.

Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată de către poliţiştii de frontieră, iar automarfarul, în valoare de 107.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Politiei de Frontiera până finalizarea cercetărilor.

Șoferul ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore fiind suspectat pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă și folosirea de acte nereale.

FOTO: Poliția de Frontieră

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *