Cel puțin 8 soldați răniți, după un nou atac israelian în Siria. A fost lovit un centru de comandă Hezbollah

Cel puțin 8 soldați răniți, după un nou atac israelian în Siria. A fost lovit un centru de comandă Hezbollah

Atacul aerian israelian a rănit 8 soldaţi sirieni în apropiere de Damasc, a anunţat, vineri, 3 mai, Ministerul sirian al Apărării, notează agenția France Presse, citată de Agerpres.

„Inamicul israelian a lansat, joi seară, lovituri aeriene dinspre Platoul Golan sirian ocupat, vizând un sit din apropierea Damascului și rănind opt soldaţi”, a indicat ministerul, într-un comunicat.

Israelul rareori comentează loviturile individuale, dar repetă în mod regulat că nu va permite inamicului său jurat, Iranul, să-şi sporească prezenţa în Siria.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care are dispune de o vastă reţea de surse în Siria, a raportat că Israelul a lovit o clădire guvernamentală în zona rurală la periferia Damascului, folosită din 2014 de Hezbollahul libanez pro-iranian drept centru de comandă.

Armata israeliană a efectuat sute de lovituri în Siria de la izbucnirea războiului civil acolo în 2011, vizând în principal poziţii militare şi luptători pro-iranieni.

Numărul de lovituri a crescut de la declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, când mişcarea islamistă palestiniană a lansat un atac mortal fără precedent împotriva Israelului.

Pe 19 aprilie, atacuri israeliene au vizat o poziţie a armatei siriene în sudul ţării, potrivit guvernului sirian şi OSDO.

Pe 13 aprilie, Iranul a lansat un atac fără precedent împotriva Israelului, cu 350 de drone şi rachete, dintre care majoritatea au fost interceptate cu ajutorul Statelor Unite şi al altor ţări. Teheranul a declarat că a acţionat în „legitimă apărare” după atacul mortal, atribuit Israelului, care a distrus consulatul său la Damasc pe 1 aprilie.

Războiul din Siria a făcut peste 500.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate de la izbucnirea lui în martie 2011. 

  

  

Please follow and like us:
Pin Share