Taiwanul, ”împins spre război”. ”Cei care se joacă cu focul se vor arde”

RMAG news

China l-a acuzat vineri pe noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te că împinge insula spre „război” şi a ameninţat să reacţioneze şi mai puternic până la „reunificarea completă a patriei”, în a doua zi a unor manevre militare de amploare, relatează AFP.

„De la preluarea funcţiei sale (luni), liderul regiunii Taiwan a pus serios sub semnul întrebării principiul unei singure Chine, ceea ce îi împinge pe compatrioţii noştri din Taiwan spre o situaţie primejdioasă de război şi pericol”, a declarat Wu Qian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, citat într-un comunicat.

„Aceasta se numeşte joaca cu focul, iar cei care se joacă cu focul se vor arde cu siguranţă”, a afirmat el.

„De fiecare dată când (mişcarea care susţine) ‘independenţa Taiwanului’ ne va provoca, vom merge puţin mai departe cu contramăsurile noastre, până când se va realiza reunificarea completă a patriei mamă”, a avertizat purtătorul de cuvânt citat.

Aceste declaraţii survin în timp ce nave de război şi avioane de vânătoare chineze încercuiesc Taiwanul, a cărui suveranitate este revendicată de China, în cadrul manevrelor militare denumite ‘Joint Sword-2024A’.

The post Taiwanul, ”împins spre război”. ”Cei care se joacă cu focul se vor arde” appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share