Cum au furat douăzeci de români biciclete de peste 500.000 de euro din Franța și cum le-au adus în țară, ca să le vândă

Cum au furat douăzeci de români biciclete de peste 500.000 de euro din Franța și cum le-au adus în țară, ca să le vândă

Aproximativ douăzeci de persoane, care au jefuit magazine și ateliere de biciclete, au fost arestate în Franța și România. Acestea sunt bănuite că ar fi furat biciclete în valoare de 543.332 de euro, scrie cotidianul francez Le Figaro.

E vorba de o bandă organizată itinerantă, originară din România, care a fost desființată de brigada de cercetare din Toulouse-Saint-Michel, în Haute-Garonne, și de Oficiul Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante (OCLDI).

Banda, care era permanent în mișcare în Franța și fără adăpost, a sustras bunuri în valoare totală de nu mai puțin de 543.332 de euro, în mai multe spargeri comise în sudul Franței, în special în Ardèche, Ariège, Aude, Bouches-du-Rhône, Haute-Garonne, Gers, Hérault, Pyrénées- Orientali, Tarn si Var. A vizat în special bicicletele, care erau ușor de transportat și puteau fi revândute cu mii de euro.

Ancheta a început pe 31 ianuarie 2023, când trei persoane au pătruns într-un magazin de biciclete din Rouffiac-Tolosan, în Haute-Garonne. În acea noapte, au fost furate bunuri de 65.000 de euro, biciclete electrice și accesorii. Ancheta deschisă în orele care au urmat a scos la iveală o procedură de operare bine stabilită.

Jefuitorii, originari din România, au supravegheat locațiile în orele premergătoare atacului. E vorba despre magazine de biciclete sau ateliere. Apoi unul dintre români se urca la volanul unui vehicul utilitar furat anterior și intra efectiv cu mașina în vitrinele magazinelor. Apoi transportau bunurile furate în aceleași vehicule, înainte de a le da foc sau de a le distruge, pentru a nu fi găsite amprente.

În total, autoritățile au înregistrat până acum douăsprezece furturi, între ele, unsprezece la magazine de biciclete. Românii au furat și douăsprezece vehicule și trei camioane.

În cadrul anchetei au fost identificați primii patru suspecți, dintre care trei erau deja încarcerați pentru alte infracțiuni. Unul dintre ei, care pare a fi presupusul lider al echipei, a fost reținut după ce a fost predat de autoritățile germane. El a făcut obiectul unui mandat european de arestare.

O primă operațiune a fost efectuată în octombrie anul trecut de către jandarmerie. Unul dintre români a fost arestat la domiciliul său, iar doi suspecți au fost luați din locurile lor de detenție, pentru a fi audiați în custodia poliției. În timpul percheziției, autoritățile au ridicat 7.500 de euro și două ATV-uri. Cei trei acuzați, născuți în august 1986, iulie1988 și august 1990, au fost inculpați și puși în arest preventiv la 20 octombrie. Șase zile mai târziu, un alt suspect, bănuit că se află în fruntea rețelei, a fost arestat în urma unei opriri în trafic. A fost și el acuzat și închis.

În același timp, au loc arestări și la Marsilia. Este vorba de trei cetățeni români, născuți între 1985 și 1988, inclusiv un cuplu. Aceștia au transportat bicicletele și obiectele furate din Franța în România, cu un camion. Autoritățile franceze le-au cerut apoi omologilor români să identifice alte persoane care participau la acest trafic. Alți șapte oameni au fost arestați: doi dintre ei transportau bicicletele din Franța în România, doi le primeau și trei le depozitau.

Aceste identificări au declanșat o a doua operațiune, simultan în Franța și România, pe 22 mai. O persoană a fost arestată la Marsilia, apoi inculpată și eliberată sub supraveghere judiciară pe 24 mai. În România, zece persoane au fost arestate. „Șapte dintre ei au făcut obiectul mandatelor europene de arestare (…) și ar trebui predați în curând Franței”, spune procuratura francează.

În total, în România au fost confiscate două apartamente și o casă, precum și 40.000 de euro, unsprezece biciclete de lux și un număr mare de bijuterii. Douăzeci și patru de biciclete de lux și „numeroase piese de schimb în valoare de câteva zeci de mii de euro” au fost recuperate în Marsilia.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share