Rusia acuză NATO că împinge Ucraina să continue „acest război fără sens”

Rusia acuză NATO că împinge Ucraina să continue „acest război fără sens”

Kremlin a declarat, joi, că SUA, NATO și unele țări europene încurajează Ucraina să continue „războiul fără sens” al Kievului împotriva Rusiei și le-a acuzat de escaladarea tensiunilor, relatează Reuters.

Ucraina susține că Rusia face eforturi mari pentru a-i submina moralul și voința de a lupta.

 

Kremlinul acuză NATO că împinge Ucraina să continue „acest război fără sens”

 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat unele țări occidentale că sporesc tensiunile deoarece îi permit Ucrainei să folosească armamentul furnizat de acestea pentru a lovi ținte din Rusia, un aspect pe care SUA încă nu l-a încuviințat în mod public.

„Țările membre ale Alianței Nord-Atlantice – Statele Unite în special, alte capitale europene – s-au angajat în ultimele zile într-o nouă rundă de escaladare”, le-a spus Peskov reporterilor.

„Ele fac acest lucru în mod deliberat. Auzim o mulțime de declarații belicoase (…). Ele încurajează Ucraina în fiecare modalitate posibilă să continue acest război fără sens”, susține reprezentantul Kremlinului.

„Desigur, toate acestea vor avea în mod inevitabil consecințe și, în cele din urmă, vor fi foarte dăunătoare intereselor acelor țări care au ales calea escaladării”, a adăugat oficialul.

Please follow and like us:
Pin Share