Un general chinez acuză SUA că încearcă să creeze o versiune a NATO în Asia. Lloyd Austin: „Conflictul cu China nu este nici iminent, nici de neevitat”

Un general chinez acuză SUA că încearcă să creeze o versiune a NATO în Asia. Lloyd Austin: „Conflictul cu China nu este nici iminent, nici de neevitat”

Un purtător de cuvânt al armatei chineze a acuzat sâmbătă SUA că încearcă să creeze „o versiune a NATO în Asia” pentru a-şi menţine hegemonia, în timp ce secretarul american al apărării Lloyd Austin a subliniat importanţa ca Washingtonul să susţină interesele aliaţilor şi partenerilor lor din regiune.Într-o conferinţă de presă organizată la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, desfășurat în Singapore, generalul chinez Jing Jianfeng a apreciat că SUA „se agaţă de mentalitatea Războiului Rece şi de tactici de joc cu sumă zero, formând cluburi exclusiviste”.

„Scopul real al acestei strategii este de a integra cercuri mici într-un cerc mai mare – o versiune a NATO în Asia şi Pacific – menţinând astfel dominaţia americană”, a susţinut Jing, citat de agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

SUA reprezintă „cea mai mare provocare la adresa păcii şi stabilităţii în regiune”, a insistat generalul chinez.Declaraţiile sale intervin după discursul rostit sâmbătă de Lloyd Austin în cadrul forumului de securitate din Singapore, notează Agerpres.

Lloyd Austin: un conflict cu China „nu este de neevitat”

Șeful Pentagonului a subliniat necesitatea menţinerii dialogului cu China şi vecinii săi pentru a preveni escaladarea tensiunilor actuale din regiune, transmite agenția de presă DPA. „Nu toate conversaţiile vor fi conversaţii fericite. Dar este important să continuăm să vorbim unul cu celălalt”, a spus Austin.

Totuşi, în pofida diferendelor evidente de opinii, şeful Pentagonului nu a văzut niciun pericol imediat de escaladare.„M-aţi auzit spunând de câteva ori că războiul sau conflictul cu China nu este nici iminent, din punctul meu de vedere, nici de neevitat”, a apreciat el.În acelaşi timp, Austin a subliniat importanţa ca SUA să susţină interesele aliaţilor şi partenerilor lor din Asia. În ceea ce priveşte disputa în curs dintre Filipine şi China, secretarul american al apărării a insistat asupra rolului unui dialog sporit.„Există o serie de lucruri care se pot întâmpla pe mare sau în aer, recunoaştem asta. Dar scopul nostru este să ne asigurăm că nu permitem ca lucrurile să scape de sub control în mod inutil”, a subliniat el.

„Nu există hărţuire, ci libertate de alegere”

Totodată, Lloyd Austin a salutat munca depusă împreună cu aliaţii săi şi crearea în ultimii trei ani a unei „noi convergenţe în jurul aproape fiecărui aspect al securităţii” în regiune, unde a existat o înţelegere comună a „puterii parteneriatului”.„Această nouă convergenţă produce o reţea de parteneriate mai puternică, mai rezistentă şi mai capabilă şi care defineşte o nouă eră a securităţii în regiune”, a apreciat Austin, referindu-se la pacte de securitate precum AUKUS (împreună cu Australia şi Regatul Unit) şi QUAD (împreună cu Japonia, Australia şi India).„Suntem mânaţi de o viziune comună care ne uneşte şi are ca scop să împiedice ca o singură ţară să-şi impună voinţa. Nu există hărţuire, ci libertate de alegere pentru statele suverane”, a precizat Austin într-un mesaj voalat transmis Chinei.

Lloyd Austin, care s-a întâlnit vineri timp de 45 de minute cu omologul său chinez Dong Jun, s-a arătat conciliant şi a lăsat deschisă uşa dialogului pentru a reduce tensiunea dintre ambele puteri şi a evita „neînţelegerile”.

China este deranjată de ajutorul acordat de SUA Taiwanului, insulă pe care o revendică și amenință că o va „reuni” cu forța în caz de necesitate. De cealaltă parte, SUA insistă asupra menținerii şi libertății de navigaţie în Marea Chinei de Sud, unde Beijingul construiește insule artificiale pentru a pretinde extinderea suveranității chineze.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share