Dosarul generalilor. Coldea, la control judiciar! Grupul infracțional al statului paralel se DESTRAMĂ

Dosarul generalilor. Coldea, la control judiciar! Grupul infracțional al statului paralel se DESTRAMĂ

Generalul Coldea ajunge, luni, dinnou în fața polițiștilor. El urmează să semneze controlul judiciar.

Ascensiunea lui Coldea. Cum a ajuns „Dumnezeul interceptărilor și al dosarelor comandate” la doar 34 de ani. Cine l-a propulsat

Acuzațiile procurorilor DNA în dosarul Coldea-Dumbravă

DNA a anunțat, într-un comunicat de presă, că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, şi pe generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării.

Doru Trăilă, legături strânse cu FRF. Cum a ajuns avocatul mafiei lui Coldea să fie respectat în lumea fotbalului. Legăturile cu Dosarul Transferurilor

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, au transmis procurorii anticorupție.

Dosarul îi vizează pe generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.

Cum recruta Coldea denunțători. Un ofițer SRI în rezervă a dat totul în vileag

Please follow and like us:
Pin Share