Cum votezi corect la alegerile din 9 iunie

Cum votezi corect la alegerile din 9 iunie

Fiecare alegător va primi pe 9 iunie, în ziua votului pentru alegerile locale și europarlamentare, câte cinci buletine de vot, o ştampilă, dar și o tuşieră, o premieră în istoria votării din România.

Românii sunt chemați la urne la alegerile locale pentru a-și alege primarii și consiliile locale, adică pe cei care vor lua decizii cu privire la aspecte care ne afectează direct, precum bugetul local, serviciile publice locale și dezvoltarea urbană și rurală.

La alegerile europarlamentare se votează reprezentanții în Parlamentul European, adică eurodeputații care au un rol important în luarea deciziilor care afectează viața cetățenilor din Uniunea Europeană.

Cu ce acte vă prezentați la secția de votare

La secția de votare, alegătorii trebuie să aibă un act de identitate valabil asupra lor. Ajunși la secția de votare, oamenii vor prezenta buletinul operatorului de calculator, care îl va scana. După aceea, se merge către membrii biroului electoral, care caută pe lista electorală și alegătorul dă o semnătură. Abia apoi primește buletinul de vot.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a explicat cum va decurge votul. „Cetățenii trebuie să-şi exercite acest drept, pentru alegerile locale, numai la secţiile de votare unde sunt arondaţi, conform domiciliului, sau cu reşedinţa dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin două luni înainte de data alegerilor. Vor prezenta documentul de identitate şi vor primi de la preşedintele biroului electoral al secţiei de votare un set de cinci buletine de vot”, a spus Greblă.

Este vorba de un buletin pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European, unul pentru alegerea consilierilor locali, unul pentru consilierii judeţeni, unul pentru alegerea primarului şi unul pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean.

„După ce le va primi, va intra în cabina de vot, îşi va exercita acolo dreptul de vot, punând cinci ştampile pentru fiecare din cele cinci buletine de vot care i-au fost înmânate. Pentru acest lucru va avea la îndemână ştampila de vot şi, pentru prima dată, şi o tuşieră pe care va putea să o utilizeze în cazul în care nu se mai vede foarte bine ştampila după ce ea a fost aplicate pe două, trei, patru buletine de vot”, a spus preşedintele AEP.

Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului dorit.

Atenție la ștampila de control!

Înainte de a intra în cabina de vot, asigurați-vă că pe buletinul de vot este aplicată ștampila de control a secției de votare. Tuşul pentru ştampilă va fi de culoare albastră. Dacă ștampila lipsește, votul va fi anulat. La ieșirea din cabina de vot, fiecare buletin se introduce într-una din urnele corespunzătoare.

Cum aplicați corect ștampila „VOTAT”

Odată intrați în cabina de vot, se aplică ștampila care conține cuvintele „VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului dorit. Ștampila, care trebuie să fie rotundă şi dimensionată astfel încât să fie mai mică decât patrulaterul în care se aplică, trebuie însă aplicată în interiorul unui singur patrulater, adică pe candidatul sau partidul dorit.

După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel încâ pagina albă care poartă ştampila albastră să rămână în afară şi le introduc în urnă fără să se deschidă. Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

Când se anulează votul

Votul este nul dacă buletinul de vot nu are ștampila albastră sau dacă buletinul are alt model decât cel aprobat. În plus, ștampila trebuie aplicată în interiorul unui singur patrulater, altfel votul se anulează. Dacă aplicați ștampila cu mențiunea „VOTAT” în afara patrulaterelor sau în două sau mai multe patrulatere, votul va fi nul.

De asemenea, dacă buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează. În acest caz, se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul verbal al operaţiunilor de votare.

Campania electorală a început pe 10 mai și se va încheia pe 8 iunie, la ora 7.00. Votul la locale și europarlamentare va începe pe 9 iunie la ora 7.00 și se va încheia la ora 22.00. Președinții secțiilor de votare pot decide închiderea urnelor la ora 23:59, în mod excepțional, dacă este necesar, adică dacă la ora 22.00 mai sunt oameni care încă nu au votat, dar se află în interiorul secţiei sau în preajmă şi stau la coadă.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share