Un tânăr de 19 ani, din județul Vaslui, a murit într-un accident rutier, iar verișoara lui este în comă. Greșeala care l-a costat viața

Un tânăr de 19 ani, din județul Vaslui, a murit într-un accident rutier, iar verișoara lui este în comă. Greșeala care l-a costat viața

Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit duminică dimineață, în jurul orei 4.00, într-un accident petrecut la Bârlad, iar verișoara lui, o fată de 18 ani, care tocmai avusese banchetul, se află în comă la spital. Băiatul venise cu mașina să o ia pe fată acasă de la restaurant, însă, la plecare, când a ieșit pe Drumul European 581, nu s-a asigurat și a fost lovit în plin de un autoturism marca Audi, relatează Vremea Nouă.

În mașina care a spulberat autoturismul condus de tânărul de 19 ani se aflau șapte persoane. La fața locului au fost mobilizate forțe importante de prim ajutor: trei ambulanţe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi patru ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean de la Vaslui şi Bârlad, coordonate de doi medici.

În urma impactului au fost înregistrate nouă victime, cu vârste între 14 şi 22 de ani. Conform SAJ Vaslui, tânărul de 19 ani a fost găsit încarcerat și se afla în stop cardiorespirator. Deși au început imediat manevrele de resuscitare, viața tânărului nu a mai putut fi salvată, fiind ulterior declarat decedat.

Fata de 18 ani, pe care o luase de la o pensiune unde avusese loc banchetul, se află în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral grav, fiind transportată la Spitalul Judeţean Vaslui.

Celelalte şapte victime au suferit diverse contuzii şi fracturi, fiind stabile hemodinamic şi transportate la spitalul din Bârlad.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii accidentului, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Din primele cercetări la fața locului, se pare că maşina în care se aflau cei doi tineri nu s-ar fi asigurat la ieşirea din parcarea localului, fiind lovită de un autoturism.

FOTO: Vremea Nouă

  

  

Please follow and like us:
Pin Share