Geoană. ”Veniți la vot în număr mare! E un moment complicat în istoria Europei”

RMAG news

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut un apel, duminică, către români şi mai ales către tinerii care votează pentru prima oară să vină în număr cât mai mare la urne, fiind un moment important în istoria naţională şi europeană.

„Am venit să-mi îndeplinesc datoria cetăţenească de a vota la aceste alegeri foarte importante. Apelul meu este ca un număr cât mai mare dintre români şi românce să vină la vot, este extrem de important. Un gând special pentru cei peste un milion de tineri şi tinere care votează pentru prima dată – este foarte important să facă acest prim pas către implicare democratică şi civică şi, chiar dacă, din păcate, nu am avut o dezbatere pentru alegerile europene mai conturată, sper ca şi diaspora românească, în număr atât de mare prezentă, să vină şi să voteze pentru europarlamentare”, a declarat Geoană, care a votat la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Totodată, el a făcut un apel către votanţi „să se uite la cei pe care doresc să-i învestească cu votul lor, dincolo de culoarea de partid, să se uite la calitatea lor, dacă sunt gospodari, dacă sunt serioşi”.

„Alegerea aleşilor locali din toată ţara şi a europarlamentarilor români este, de fapt, prima garnitură de lideri politici pe care românii îi aleg în acest an electoral super încărcat. De aceea, suntem, practic, la început de nou ciclu politic”, a adăugat Mircea Geoană.

Oficialul NATO şi-a exprimat speranţa ca noua echipă să-şi facă datoria faţă de ţară, indiferent de culoarea politică, de ideologie, de orice alt criteriu.

„Veniţi în număr cât mai mare la vot. Este important, este un moment foarte complicat în istoria Europei, in istoria lumii, în istoria naţională. Trebuie cu toţii să ne implicăm şi să ne decidem singuri destinul”, a mai transmis Geoană.

The post Geoană. ”Veniți la vot în număr mare! E un moment complicat în istoria Europei” appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share