Jude Bellingham s-a alăturat lotului Angliei după triumful din Champions League. De ce a lipsit contra Bosniei și Islandei

Jude Bellingham s-a alăturat lotului Angliei după triumful din Champions League. De ce a lipsit contra Bosniei și Islandei

Fotbalistul englez nu a evoluat în meciul amical contra Bosniei, scor 3-0, și nici împotriva Islandei, scor 0-1, pentru că a primit niște zile libere după finala Ligii Campionilor.

Jude Bellingham s-a alăturat lotului Angliei după triumful din Champions League

Jude Bellingham s-a alăturat lotului naționalei Angliei pentru Campionatul European din Germania și este pregătit să își pună amprenta pe jocul selecționatei lui Gareth Southgate, cum s-a întâmplat în acest sezon la Real Madrid.

Starul englez a fost o adevărată revelație pentru madrileni, marcând multe goluri pentru campioana Spaniei și fiind decisiv în multe meciuri, ținând cont că el nu a fost adus de la Borussia Dortmund cu gândul de a deveni unul dintre golgheterii echipei.

Încă din primul sezon petrecut pe „Santiago Bernabeu”, Jude Bellingham a reușit să câștige titlul în Spania și a cucerit și trofeul Ligii Campionilor, după o finală împotriva Borussiei Dortmund, fosta sa echipă.

Jude Bellingham va purta tricoul cu numărul 10 pentru Anglia

Selecționata lui Gareth Southgate și-a stabilit numerele de pe tricouri, pe care jucătorii le vor purta la EURO 2024, iar Jude Bellingham a primit numărul 10, un număr cu „greutate” pentru orice națională de fotbal, mai ales pentru cea a Angliei.

Jude Bellingham a vorbit recent într-un interviu pentru jurnaliștii spanioli de la AS despre perioada bună pe care o traversează și despre bucuria pe care o simte când evoluează pentru Real Madrid.

„M-am uitat în jur înainte de meci și m-am gândit ‘Nu pot să fiu într-o poziție mai bună, cu oameni mai buni’. Unde să fiu în altă parte? Este extraordinar ce se întâmplă!

Aveam șapte ani, la Birmingham, când visam la seri ca aceasta. Să ajung aici și să vreau să fiu în altă parte, nu ar avea sens. Sunt atât de fericit aici. Mă simt în familie!”, a spus Jude Bellingham.

În actualul sezon, Jude Bellingham a reușit să marcheze un total de 23 de goluri pentru Real Madrid, în toate competițiile, oferind și nu mai puțin de 13 pase decisive.

180.000.000 de euro este cota de piață a lui Jude Bellingham, conform transfermarkt.com

Please follow and like us:
Pin Share