Scene șocante în Vâlcea. Un bărbat s-a aruncat de la etajul 6 al spitalului unde era internat

Scene șocante în Vâlcea. Un bărbat s-a aruncat de la etajul 6 al spitalului unde era internat

Scene șocante au avut loc în județul Vâlcea, aici unde un bărbat s-a aruncat de la etajul 6 al unității medicale unde era internat. Tragedia a avut loc, marți, 11 iunie, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.

Sfârșit cumplit pentru un bărbat. S-a aruncat de la etajul 6 al unui spital

Este vorba despre un vârstnic, în vârstă de 74 de ani, din Voineasa. Se pare că pacientul nu a mai putut suporta problemele de sănătate cu care se confrunta. Astăzi a decis să facă un gest dramatic.

În momentul în care a rămas nesupravegheat în salon, bărbatul s-a aruncat de la etaj. Medicii au venit de urgență să-i acorde ajutor, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare. Din păcate, pacientul nu a putut fi salvat.

Așa cum se procedează în astfel de cazuri, reprezentanții spitalului au anunțat polițiștii cu privire la evenimentul tragic. La fața locului au ajuns agenții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

„La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, un bărbat, de 74 de ani, din localitatea Voineasa, s-ar fi aruncat de la al șaselea etaj al unității medicale”, informează IPJ Vâlcea.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a afla, cu exactitate, în ce circumstanțe s-a produs incidentul nefericit. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Un student la Medicină s-a sinucis la doar 20 de ani

Un eveniment similar s-a produs în luna mai, în județul Iași. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, student la Medicină, s-a aruncat de la etajul trei al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”.

Se pare că băiatul aflase recent că suferă de o boală gravă. Era internat, după ce trecuse printr-o intervenție chirurgicală. La câteva zile după operație, Vlad, tânărul de 20 de ani, a decis să-și ia viața.

„A fost diagnosticat cu megacolon, a făcut o operație din ce știu. Din ce am mai auzit, s-a sinucis după ce i s-a pus colostomă, o pungă colectoare. Nu se știe nimic exact”, dezvăluia un coleg al băiatului.

Please follow and like us:
Pin Share