Legături ”indestructibile”. Putin, vizită în Coreea lui Kim

RMAG news

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a lăudat miercuri legăturile „indestructibile” dintre Phenian şi Moscova, înainte de o vizită aşteptată a omologului său rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, pe fondul războiului din Ucraina, relatează AFP.

Conform agenţiei sud-coreene de presă Yonhap, Putin s-ar putea deplasa în Coreea de Nord „chiar săptămâna viitoare”, la nouă luni după ce Kim a efectuat în septembrie o rară vizită în Rusia pentru a se întâlni cu preşedintele rus.

Cele două naţiuni au dezvoltat „legături indestructibile ca fraţi de arme”, a subliniat liderul de la Phenian într-un mesaj adresat lui Putin cu ocazia sărbătorii naţionale a Rusiei.

„Poporul nostru îşi exprimă sprijinul deplin şi solidaritatea pentru cauza sacră a armatei şi poporului rus, care avansează hotărât spre dreptate şi adevăr”, adaugă Kim în acest comunicat, difuzat de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA.

Occidentul a acuzat Phenianul că livrează arme Rusiei pentru războiul acesteia în Ucraina în schimbul unui ajutor pentru dezvoltarea programului său de sateliţi.

Totuşi, niciun acord nu a fost oficial semnat în cadrul vizitei lui Kim în Extremul Orient rus în septembrie anul trecut, iar Phenianul a calificat aceste acuzaţii drept „absurde”.

Dar Pentagonul a afirmat la sfârşitul lunii mai că analiza fragmentelor de rachete balistice utilizate de Rusia în Ucraina confirmă originea lor nord-coreeană.

La jumătatea lunii mai, Kremlinul a confirmat că o vizită a lui Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în stadiu de pregătire” şi urmează să fie anunţată „la timpul potrivit”.

Potrivit Yonhap, imagini din satelit arată instalarea în centrul Phenianului a unei „mari structuri” care ar putea să fie utilizată pentru ceremonia de primire a liderului rus. Putin ar putea să plece apoi spre Vietnam, conform acestei surse.

Cu ocazia acestei vizite, Phenianul şi Moscova ar putea să convină să-şi aprofundeze şi mai mult relaţiile.

Putin „are nevoie de ajutor în efortul său de război, iar Kim vrea să-şi dezvolte programul militar”, a declarat pentru AFP Soo Kim, fost analist al agenţiei americane de informaţii CIA.

The post Legături ”indestructibile”. Putin, vizită în Coreea lui Kim appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share