”La un an de la contraofensiva ucraineană din 2023, armata Kievului este din nou în defensivă, iar armata rusă a căpătat încredere.
Pentru a-i împinge pe ruși afară din Ucraina, strategii ucraineni ar fi trebuit să facă două lucruri: să rupă liniile logistice care legau Rusia de Crimeea și să preia controlul asupra unor infrastructuri importante, precum centrală nucleara Zaporoje. Nu au reușit să atingă niciunul dintre aceste obiective. Din iunie până în septembrie 2023, ucrainenii au reușit să elibereze dar 305 km pătrați din teritoriu. În acest ritm, ar trebui să treacă 50 de ani până la revenirea la granițele de dinainte de 2014. În plus, în primele două săptămâni ale contraofensivei, armata ucraineană a pierdut pe front 20% din armele primite din Vest”, scrie David Patrikarakos, pentru Unherd, intr-un reportaj realizat in Ucraina.
A fost un eșec tactic și logistic. Pentru că ucrainenii nu au atacat deloc în lunile precedente contraofensivei, rușii au avut timp să-și fortifice liniile în mai multe straturi: bariere statice, tranșee, poziții militare și în special câmpuri de mine. Ucrainenii au folosit vehicule grele de deminare donate de occidentali, ușor de observat de dronele de supraveghere ruse, devenind apoi țintele artileriei. Odată distruse, coloanele din spatele lor se opreau și deveneau și ele ținta artileriei și elicopterelor ruse.
Apoi au apărut problemele de strategie. Consilierii vestici, în special cei americani, le-au cerut comandanților ucraineni să-și concentreze contraofensiva strict asupra Zaporoje. Însă Kievul a preferat să atace în mai multe puncte de-a lungul frontului, nereușind să concentreze suficientă forță nicăieri. Rezultatul a fost că, luna trecuta, Rusia a deschis un nou front, la Harkov.
Aflat la nici 40 de km. de frontiera cu Rusia, Harkovul poate fi lovit de toate armele de care dispune Rusia. Este ținta bombelor cu planare, care pot fi lansate din avioane de la distanțe de până la 70 de km, adică de pe teritoriul Rusiei, acolo unde apărarea aeriană ucraineana nu poate ajunge. Nu se vor putea apăra decât atunci când vor primi permisiunea din parte SUA de a folosi armele vestice împotriva țintelor de pe teritoriul Rusiei.
Câmpurile de mine, o tactică veche de un secol, sunt cel puțin la fel de eficiente ca și bombele cu planare. ”Este cea mai mare operațiune de minare din istorie. Atât ca număr, cât și ca densitate. Sunt sute de mii de mine pe câțiva kilometri. Se face la nivel industrial și de către ruși, și de către noi. URSS au produs milioane de mine pentru un posibil război cu NATO, iar acum minele sunt folosite împotriva noastră”, spune un căpitan ucrainean.
Colonelul Hennady Kovalenko vorbește despre un câștig al armatei ucrainene: descentralizarea lanțului de comandă, care a flexibilizat mult decizia, a dus la victorii în fața Rusiei și a redus numărul victimelor în rândul ucrainenilor. Există și o mare problemă – muniția. ”Problema nu este cu livrarea, ci cu producția. Partenerilor le ia mult timp să producă muniția de care avem nevoie”. Kovalenko spune ca în Ucraina nu a ajuns încă niciun obuz de 155mm dintre cele 800.000 care ar trebui cumpărate din întreaga lume, la inițiativa Cehiei.
Și mai apar și alte probleme. Cel mai înalt oficial însărcinat cu reconstrucția a demisionat, după ce a acuzat guvernul că subminează construirea fortificațiilor împotriva Rusiei. Militarii au încă dorință să lupte, însă ea se reduce. În Est, mulți încep să spună că sunt trimiși la moarte în „războiul Kievului”.
După toate discuțiile avute cu militarii, gândul mi-a rămas la mine. Delegația UE la ONU spune că Ucraina este cea mai minata țară din întreaga perioada postbelică. Serviciul pentru Situații de Urgență al Ucrainei estimează că este minată o suprafață de 156.000 de kilometri pătrați. Asta înseamnă un sfert din țară. Chiar cred asta: am stat le linia frontului și am văzut cum se minau zeci de kilometri. Suprafețe uriașe au devenit un tărâm al morții.
Și nu e tot. Dacă privim pe harta, vedem cum zonele minate șerpuiesc urmând linia de contact dintre beligeranți. Este ca o umbră a războiului. Dar mai seamănă cu ceva – cu o frontieră.
Experții estimează că, în ritmul actual, ar trebui să treacă 75 de ani pentru deminarea Ucrainei. Viteza deminării ar putea crește dacă războiul ar înceta, însă chiar și așa minele vor fi acolo prea multă vreme. Practic, avem scenariul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, care, oficial, sunt încă în război, separate de o zonă demilitarizată plină cu sute de mii de mine. Deși situația nu este deloc una roz, pacea durează de decenii bune.
Zelenski nu poate să vorbească acum despre compromisuri teritoriale. Este ca și cum premierul Marii Britanii ar fi de acord să cedeze zona Manchester. Zelenski nu va putea accepta public să cedeze Crimeea și Donețkul. Însă ar putea exista negocieri pentru încetarea focului, o încetare a focului care ar putea dura decenii dacă partenerii de dialog ar fi onești (iar Putin nu este). Desigur, este o soluție imperfectă. Dar, la cum arată lucrurile acum, alternativa este mult mai rea.”
The post Mulți ucraineni din est spun că merg să moară în ”războiul Kievului” appeared first on Cotidianul RO.
