Reguli draconice în confruntarea anului: Dezbaterea televizată dintre Donald Trump și Joe Biden va avea loc pe 27 iunie, fără public, și cu microfoanele dezactivabile

Reguli draconice în confruntarea anului: Dezbaterea televizată dintre Donald Trump și Joe Biden va avea loc pe 27 iunie, fără public, și cu microfoanele dezactivabile

Duelul principalilor candidaţi la alegerile prezidenţiale americane va avea loc în Atlanta (Georgia, în sud-estul SUA), mult mai devreme decât de obicei.Canalul CNN a indicat în anunţul său din luna mai că dezbaterea va avea loc fără public, formulă pe care a preferat-o Joe Biden.CNN a anunţat sâmbătă că echipele de campanie ale celor doi candidaţi acceptaseră o serie de alte dispoziţii printre care recurgerea la pupitre identice şi microfoane dezactivabile.”Microfoanele vor fi puse în surdină pe întreaga durată a dezbaterii, cu excepţia celui al candidatului căruia îi vine rândul să vorbească”, precizează CNN, care adaugă că prezentatorii, Jake Tapper şi Dana Bash, “vor utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţia lor pentru a face să fie respectat timpul de vorbire şi a garanta o discuţie civilizată”.

Mircea Geoană, atac mascat la Iohannis: „Rămânem în modelul actual, cu o creştere incrementală, “pas cu pas”?”Dezbaterea de 90 de minute va fi întreruptă de două pauze publicitare şi echipele de campanie nu vor putea să interacţioneze cu candidaţii în cursul acestor pauze, indică de asemenea canalul tv.Notiţele scrise dinainte vor fi de altfel interzise pe platou, dar “candidaţii vor primi un pix, un blocnotes şi o sticlă cu apa”.Preşedintele democrat şi predecesorul său republican s-au pus de acord pentru a dezbate de două ori înaintea scrutinului prezidenţial din 5 noiembrie, în 27 iunie şi în 10 septembrie. Cea de-a doua dezbatere va fi organizată de canalul ABC.”El spune că vrea o nouă dezbatere împotriva mea. În acest caz, fă-mi plăcerea, amice. Eu voi face chiar de două ori”, lansase la jumătatea lunii mai Joe Biden într-un mesaj video ofensiv.Donald Trump, care cerea de mult timp un duel televizat, a ridicat imediat mănuşa:”Spune-mi când şi voi fi acolo. Sunt gata de luptă!!!”.

Aurelian Pavelescu (PNŢCD) şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale: „E o decizie foarte grea”

Please follow and like us:
Pin Share