Gheorghe Mustață a luat „foc” după analiza arbitrajului lui Vassaras: „Ne văităm de ce sunt suporterii împotriva Federației și împotriva arbitrajului. A vorbit numai tâmpenii”

Gheorghe Mustață a luat „foc” după analiza arbitrajului lui Vassaras: „Ne văităm de ce sunt suporterii împotriva Federației și împotriva arbitrajului. A vorbit numai tâmpenii”

FCSB a început ca din tun în Europa League, 4-1 cu RFS. În schimb, roş-albaştrii nu stau bine pe plan intern, acolo unde sunt abia pe locul 13, cu 10 puncte adunate în primele nouă meciuri disputate.

Gheorghe Mustață a luat „foc” după analiza arbitrajului lui Vassaras

În ultima etapă, FCSB a fost egalată de Petrolul în minutul 90+4, scor 1-1, după o fază controversată în care roş-albaştrii au cerut fault în atac în două rânduri. Preşedintele CCA, Kyros Vassaras, a analizat public prestaţia lui Rareş Vidican şi i-a dat dreptate la toate fazele.

Liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustaţă, a luat foc după analiza preşedintelui CCA, spunând că Vassaras a vorbit doar tâmpenii în încercarea de a-i apăra pe arbitrii meciului:

“Nu stăm bine la capitolul puncte în campionat. Cu toate că mai sunt 21 de etape. Important este să luăm puncte că nu stăm bine acolo… Nu e bine. Pentru Gigi Becali sunt importanţi banii, aşa spune el. 

Că face echipă, dar acum o săptămână spunea că e mai important campionatul. Nu neglijează nici campionatul. Dar la ce s-a întâmplat cu Petrolul… Cartonaş roşu în minutul 30.

“Vii tu şi îmi spui că Tîrnovanu nu e în 6 metri? “

Ce arbitraj a fost acolo, să ne aducem aminte e meciul cu Rapid. Să vină domnul Vassaras să ne înveţe pe noi… A dat lecţii de inteligenţă. Vii tu şi îmi spui că Tîrnovanu nu e în 6 metri? 

Că a boxat mingea nu ştiu cum… Hai să vorbim de faultul la Musi. La ăla (n.r. Popescu) îi dai roşu că ai văzut puţin sânge. La Musi dacă n-ai văzut sânge, n-ai dat roşu. 

“Ne văităm că de ce sunt suporterii împotriva Federaţiei sau arbitrajului”

Cam aşa vine. Nu am spus că locul 13 al FCSB-ului este din cauza arbitrilor. Sunt greşeli de arbitraj, nici echipa n-a jucat ce trebuie. Nu înseamnă că dacă stăm prost în clasament să tăbărâm pe ei.

Dar noi n-am avut treaba cu arbitrajele, cu Federaţia. Apoi ne văităm că de ce sunt suporterii împotriva Federaţiei sau arbitrajului. Vine Vassaras să ne spună tâmpenii. În sfârşit. Nu vreau să mai comentez”, a spus Mustaţă la FANATIK SUPERLIGA.

Gheorghe Mustață a luat „foc” după analiza arbitrajului făcut de Vassaras

Please follow and like us:
Pin Share