A furat din casa lui Atanasiu şi l-a ameninţat pe Raed Arafat

RMAG news

Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, fiind acuzat, printre altele, că ar fi sustras dintr-o locuinţă din Alba Iulia un încărcător marca Glock, o machetă de pistol şi mai multe plachete, medalii şi distincţii din perioada în care Teodor Atanasiu ocupa funcţia de ministru al Apărării.

Bărbatul, care în 2020 a transmis un mesaj de ameninţare cu moartea la adresa lui Raed Arafat, a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere, opt infracţiuni de ultraj, ameninţare, incitare la violenţă, ură şi discriminare şi ameninţarea săvârşită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau oricărui alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut că, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, inculpatul a distrus prin ardere, şi nu numai, mai multe bunuri ce se aflau într-un imobil pe care îl închiriase în Alba Iulia, cum ar fi tablouri, o bibliotecă din lemn, mai multe cărţi, o centrală pe gaze naturale, mobilier. De asemenea, a cauzat distrugeri la nivelul aceluiaşi imobil prin ardere, desenare şi scrijelire, cauzând astfel, potrivit sursei citate, un prejudiciu în cuantum de 134.325 de lei.

„În perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, din interiorul unei camere închise cu cheia, aflată la demisolul imobilului nr. *** de pe str. ****** din mun. Alba Iulia, în care inculpatul nu avea acces şi în care a pătruns prin spargerea geamului uşii de acces, în care se aflau depozitate mai multe obiecte personale aparţinând familiei A., inculpatul a sustras mai multe plachete, medalii şi distincţii din perioada de timp în care A. ocupa funcţia de ministru al Apărării, o machetă de pistol şi un încărcător marca Glock”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, în intervalul de timp 11 decembrie 2023 – 12 aprilie 2024, inculpatul a adresat, în diferite circumstanţe şi multiple modalităţi, direct sau indirect, inclusiv prin reţele de socializare, ameninţări cu acte de violenţă şi/sau cu moartea, mai multor ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, după caz, în timpul şi/sau în legătură cu atribuţiile de serviciu ale persoanelor vătămate.

„Totodată, la data de 29 ianuarie 2024 şi la data de 30 ianuarie 2024, prin intermediul unor materiale video postate pe reţeaua de socializare Facebook, de pe un cont, a transmis ameninţări cu moartea persoanei vătămate Ţ.. La data de 11 ianuarie 2024, într-un videoclip postat pe reţeaua de socializare Facebook, de pe un cont de Facebook, a îndemnat publicul la acte de violenţă împotriva persoanelor de etnie romă, respectiv la tăierea gâtului şi incendierea acestei categorii de persoane şi la eliminarea lor, incitând astfel la ură şi discriminare. La data de 12 martie 2024, în timp ce se afla internat în Spitalul de Psihiatrie Alba Iulia, folosind un telefon mobil, a realizat un material video în cadrul căruia a transmis ameninţări cu moartea medicului psihiatru C. (angajată în cadrul Spitalului de Psihiatrie)”, mai susţin procurorii.

Acum în vârstă de 42 de ani, bărbatul a fost internat în 2021 o lună la Psihiatrie, potrivit sentinţei instanţei supreme, după ce l-a ameninţat cu moartea pe Raed Arafat.

Pe rolul Judecătoriei Alba Iulia a fost înregistrat, în 13 iunie, un dosar penal în care sunt trecute numele a opt părţi vătămate, între care Teodor Atanasiu.

Individul este în arest preventiv.

The post A furat din casa lui Atanasiu şi l-a ameninţat pe Raed Arafat appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share