A răbufnit după Rapid – Hermannstadt 1-0: „Ce logică să fie? Faci asta doar dacă vrei să iei cartonaș roșu!”

A răbufnit după Rapid – Hermannstadt 1-0: „Ce logică să fie? Faci asta doar dacă vrei să iei cartonaș roșu!”

Rapid București s-a impus în duelul cu Hermannstadt, scor 1-0, în epilogul rundei cu numărul 15 din SuperLiga. Jucătorii antrenați de Marius Șumudică au obținut a doua victorie a sezonului pe stadionul Giulești.

Cartonașul roșu încasat de FC Hermannstadt în partida cu Rapid a stârnit suspiciuni

FC Hermannstadt a rămas cu un om mai puțin în teren după un fault agresiv făcut de Vahid Selimoviv în minutul 59, asupra lui Hromada.

Gestul jucătorului antrenat de Marius Măldărășanu a stârnit suspiciuni. Constantin Zotta, fostul oficial al clubului din Giulești, a comentat faza în direct și crede că „roșul” a fost premeditat.

„Un asemenea atac cu două picioare către adversar nu poate fi făcut decât dacă vrei să iei roșu. Așa ceva?! Ce logică să fie? Uite, intra cu ambele picioare.

Și mai e ceva: e în fața arbitrului. Cu tălpile, cu agresivitate! Nu poți să îi dai două etape. Trebuie să îi dai 4-6 etape, cel puțin”, a spus Constantin Zotta, la Prima Sport.

Reacția antrenorului Marius Măldărășanu

Marius Măldărășanu a comentat și el intrarea lui Selimoviv asupra lui Hromada și a vorbit despre ce s-a întâmplat în vestiar după fluierul final.

„Acea intrare a lui Vahid Selimovic… nu ne așteptam. O câștigă el, ești în fața lui, nu-l lași să te dribleze. Ne-a uimit cu acea fază. Era supărat, nu am vorbit cu el. Și-a cerut scuze.

E o intrare care nu se mai întâmplă nici la liga a 4-a. Știm că este un jucător care are agresivitate, dar nu mă așteptam”, a declarat Marius Măldărășanu, după Rapid – Hermannstadt 1-1.

Situația din clasament după Rapid – Hermannstadt 1-0

După victoria de pe teren propriu obținută în fața celor de la FC Hermannstadt, Rapid este pe locul 7, la doar un punct de FCSB, ocupanta ultimei poziții care duce în play-off.

De cealaltă parte, sibienii nu sunt deloc mulțumiți de parcursul din primele 15 etape. Au doar un punct peste ultima clasată, FC Botoșani, dar moldovenii mai au de disputat o etapă restantă.

Please follow and like us:
Pin Share