Un accident grav a avut loc, vineri, în Caraș-Severin, între două TIR-uri, iar în urma impactului cei doi șoferi au rămas încarcerați în cabine, apoi au decedat.
Cauza accidentului
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că în accident au fost implicate două TIR-uri din străinătate, unul din Turcia, altul din Polonia. În urma impactului puternic, unul dintre ansamblurile de vehicule este răsturnat pe o parte, conform Ziare.com.
Accidentul este posibil să se fi produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta.
Ambii șoferi au decedat
Echipajele de salvare ajunse la locul accidentului au reușit să descarcereze cei doi șoferi, dar, din păcate, niciunul nu a supraviețuit și le-a fost constatat decesul.
„În urma accidentului a rezultat decesul primei persoane, conducătorul auto al ansamblului de vehicule înmatriculat în Turcia. Din nefericire, în urma accidentului și-a pierdut viața și o a doua persoană, conducătorul auto al ansamblului de vehicule înmatriculat în Polonia”, a precizat IPJ Caraș-Severin.
Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers.