Alegerile adulților, bucuria copiilor

RMAG news

Un număr de 34 de unităţi de învăţământ din Bucureşti vor avea cursurile suspendate luni în sălile de clasă în care sunt organizate secţii de votare, a informat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Elena Ştefan.

În 252 de unităţi de învăţământ preuniversitar din Capitală, Consiliile de administraţie au decis ca vineri şi luni să modifice durata orelor de curs şi a pauzelor.

„În vederea amenajării secţiilor de votare de la nivelul celor 252 de unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti destinate alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024, Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ au decis, pentru zilele de 7, respectiv 10 iunie, modificarea duratei orei de curs şi/sau a pauzei (în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 8 din ROFUIP), iar în 34 de unităţi de învăţământ, suspendarea cursurilor în ziua de luni, 10 iunie, în sălile de clasă în care sunt organizate secţii de votare (în conformitate cu prevederile art. 9 din ROFUIP)”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISMB.

 

Foto arhiva

The post Alegerile adulților, bucuria copiilor appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share