Alegerile prezidenţiale, câştigate de o femeie

RMAG news

Claudia Sheinbaum, candidata stângii la putere şi fost primar al capitalei Ciudad de Mexico, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Mexic, potrivit unui prim sondaj realizat la ieşirea de la urne transmis de presă, relatează AFP.

Claudia Sheinbaum, 61 de ani, a câştigat cu 57,8% din voturi faţă de 29,1% pentru fosta senatoare de centru-dreapta Xochitl Galvez, potrivit sondajului Institutului Enkoll.

Candidatul de centru Jorge Alvarez Maynez este mult în urmă (11,4%), potrivit acestui sondaj.

Alte sondaje realizate de Televisa şi El Financiero anunţau, de asemenea, victoria candidatei partidului de stânga Morena, dar fără a da procente.

Într-un mesaj imediat după închiderea tuturor secţiilor de votare, Xochitl Galvez şi-a avertizat susţinătorii împotriva „autoritarismului” celor de la putere, adăugând: „Sunt capabili de orice”.

Pe listele electorale au fost înscrişi în total 98,3 milioane de alegători. De asemenea, mexicanii au votat pentru Congres şi Senat, guvernatori în nouă din cele 32 de state, deputaţi locali şi primari.

Din Tijuana până în Ciudad de Mexico, trecând prin Guadalajara, ziua a fost marcată de cozi lungi în faţa secţiilor de votare sub un soare arzător, potrivit fotografilor AFP.

„A fost emoţionant să văd cozile lungi de cetăţeni aşteptând ore întregi în soare pentru a vota”, a spus candidata opoziţiei Galvez. „Eu însămi am stat la coadă trei ore la secţia mea de votare pentru a putea vota”, a adăugat ea.

https://t.co/3xZjU95GM9

— Xóchitl Gálvez Ruiz (@XochitlGalvez) June 3, 2024

The post Alegerile prezidenţiale, câştigate de o femeie appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share