Bitcoin a atins cea mai mare valoare din istoria sa în noaptea alegerilor din SUA, după previziunile că Donald Trump va câștiga alegerile prezidențiale. Criptomoneda a atins o valoare de 75.000 de dolari, peste recordul din martie, de 73.000 de dolari.
Bitcoin a depăşit cu 2.000 de dolari valoarea record din luna martie
Această criptomonedă a avut fluctuații semnificative și chiar scăderi începând cu luna martie, iar mulți specialişti cred că acest lucru a fost cauzat de incertitudinea legată de rezultatul alegerilor prezidențiale.
Donald Trump și Partidul Republican s-au arătat foarte deschişi în această vară cu monedele cripto, ceea ce a dus la mult sprijin financiar din partea acestei industrii, care a avut propriile probleme din cauza restricțiilor impuse de administrația Biden, după cum scrie Fortune.
Cripto-lobbyiștii au făcut publicitate pe rețelele de socializare toată noaptea alegerilor, anunțând căderea iminentă a șefului Comisiei de Valori Mobiliare și Burse, Gary Gensler, care a fost mult timp acuzat de problemele acestei industrii.
Alte criptomonede au crescut și ele după anunțarea primelor rezultate. Ethereum, a doua cea mai mare criptomonedă, a crescut cu aproximativ 7 la sută, în timp ce Solana, a treia cea mai puternică, a „câștigat” aproximativ 15 la sută.
Senatorul Bernie Moreno a câştigat alegerile cu ajutorul industriei cripto
Dogecoin a crescut şi ea cu aproape 20 la sută, iar acest lucru se explică prin sprijinul pe care îl are de la Elon Musk, unul dintre aliații cheie ai lui Donald Trump în aceste alegeri.
Poate tocmai ca urmare a acestor dispute legate de piaţa cripto Bernie Moreno, candidatul republican la Senat din statul Ohio, a câștigat disputa electorală cu candidatului democrat Sherrod Brown, care conduce puternicul Comitet Bancar.
Moreno a primit sprijin de zeci de milioane de dolari din partea cripto-industriei, deoarece i-a susţinut interesele şi devine astfel unul dintre cei mai bogaţi senatori americani.
Între timp, echipa fostului președinte american Donald Trump îşi mută membrii din Mar-a-Lago la centrul de convenții din West Palm Beach. Planul este ca aceştia să ajungă la centrul de convenții înainte de discursul anunţat al lui Donald Trump. Între timp, Kamala Harris a renunţat la discursul anunţat în faţa auditoriului de la Universitatea Howard.