Care este, de fapt, cea mai bună apă. În ciuda faptului că există o mulțime de variante în comerț, specialiștii înclină balanța în favoarea unei singure ape.
Care sunt factorii care influențează alegerilor românilor atunci când vine vorba de apă
Apa este sursa vieții. Pentru a ne bucura în totalitate de beneficiile ei, trebuie să știm cum să alegem corect apa. Deși poate că pare greu de crezut, nu toate tipurile de apă au aceleiași beneficii pentru organism. Și da, chiar există cea mai bună apă dintre toate!
Claudia Benea, somelier de apă și specialist în hidratarea studiază de mai bine de cinci ani apa. Specialistul petrece ore în șir în fața rafturilor din supermarketuri pentru a putea oferi răspunsuri concrete.
Claudia Benea se informează constant, astfel încât, atunci când vine cu recomandări pentru cei care o urmăresc, să fie unele fondate. În urma sondajelor pe care le-a efectuat de-a lungul timpului, somelierul de apă a ajuns la o concluzie destul de îngrijorătoare.
”Am constatat, după 5 ani de sondaj, că oamenii nu își aleg apa nici după gust, nici după preferințe, nici după bani. Își aleg apa sau nu își aleg apa după marketing, după mituri și prejudecăți.”, a spus Claudia Benea în cadrul emisiunii ”Sănătate cu prioritate”.
Care este, de fapt, cea mai bună apă pe care o putem consuma
Chiar dacă avem la dispoziție multe tipuri de apă, care mai de care mai promovate, Claudia Benea susține că una singură este cea mai bună apă. Contrar multor așteptări, răspunsul este unul foarte simplu.
”Există cea mai bună apă dintre toate sortimentele, că avem apă de la robinet, apă filtrată. Între toate acestea, cea mai bună apă este cea pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o ca primă sursă de supraviețuire. Dacă ne uităm în Vechiul Testament, oamenii trăiau mult mai mult decât trăim noi astăzi.”
Pentru a ști cum să alegem cea mai bună apă, este esențial să conștientizăm importanța pe care apa o are pentru organism. Potrivit Claudiei Benea, apa este, de fapt, un aliment cu valoare nutrițională și curativă. Tocmai de aceea, somelierul de apă susține că apa minerală naturală este cea mai bună dintre toate.
”Apa minerală naturală, față de alte tipuri de apă, călătorește zeci sute de ani prin adâncurile pământului. Este un amestec complex de săruri minerale. Are proprietăți fundamentale compatibile cu organismul uman.”, a mai spus somelierul de apă.
De asemenea, este important să înțelegem faptul că hidratarea nu este echivalentul unui consum cât mai mare de apă. Din contră, hidratarea înseamnă să bem apa potrivită, iar valoarea ei este dată de varietatea și cantitatea de minerale pe care o conține.