Cât costă o noapte de cazare în hotelul Andreei Bănică din Eforie Nord. „Anul trecut a mers extraordinar de bine”

Cât costă o noapte de cazare în hotelul Andreei Bănică din Eforie Nord. „Anul trecut a mers extraordinar de bine”

Andreea Bănică și Lucian Mitrea, soțul ei, dețin un hotel în stațiunea Eforie Nord, pe litoralul românesc. Într-un interviu pentru Playtech, partenerul cântăreței dezvăluie că afacerea a mers foarte bine anul trecut și se așteaptă la același succes și acum, în 2024.

În 2021, Andreea Bănică și Lucian Mitrea au început construcția hotelului lor, care a fost deschis în vara lui 2023. Decorat cu ajutorul unor arhitecți, unitatea de cazare de la malul mării le asigură oaspeților tot confortul.

Camerele sunt dotate cu climatizare și includ o chicinetă complet utilată, un televizor cu ecran plat și o baie proprie cu duș, articole de toaletă gratuite și un uscător de păr. Oaspeții au la dispoziție de asemenea un frigider, un cuptor și cuptor cu microunde, precum și o cafetieră și un ibric electric, se arată pe un cunoscut site de închirieri.

„Hotelul este într-o poziție bună, este nou, lumea își dorește să vină”

Despre afacerea din Eforie Nord, Lucian Mitrea a făcut acum dezvăluiri: „Cazările merg foarte bine. Noi avem și contracte cu niște agenții puternice. Din punctul meru de vedere, sezonul este foarte bun. Momentan, hotelul nu este foarte ocupat, dar din luna iulie va fi full. Și anul trecut a mers extraordinar de bine.

Hotelul este într-o poziție bună, este nou, lumea își dorește să vină, dar nu pot fi eu un reper pentru ceilalți operatori turistici. Nu pot avea o părere despre sezon la modul general, dar pot avea o părere despre sezon în privința noastră”.

Și a continuat: „Toată vara suntem la mare. Andreea mai pleacă în weekend-uri la concerte, iar copiii rămân cu mine. Chiar m-a sunat fiul meu, astăzi, nerăbdător să plecăm la mare. Acum suntem în București, pentru că mai am ceva de rezolvat aici.

Am și altele de care mă ocup: construcții, case de predat. Afacerile sunt afaceri, copiii sunt copii, dar sunt și cei mai importanți”. Întrebat cât costă o noapte de cazare, Lucian Mitrea a spus că rețul se ridică și la 1.500 de lei în funcție de perioada sezonului.

„Prețul se poate ridica și la 1.500 de lei pe noapte, dar asta este în funcție de sezon”, a mai zis el pentru Playtech.

Hotelul are mobilă făcută la comandă

Anul trecut, Andreea Bănică a arătat camerele hotelului, a intrat în unul dintre dormitoare și a pozat mobilierul. Camerele au paturi foarte mari, de culoare deschisă, cu noptiere de ambele părți. Pe pereți sunt tablouri viu colorate, asortate cu restul decorurilor.

Andreea Bănică le-a și explicat fanilor că a apelat la ajutor specialiștilor pentru decoruri, mobilier și organizarea camerelor. „Am avut angajat un designer care a făcut desenele, iar mobilierul a fost făcut de o firmă care face special pe comandă pentru hoteluri internaționale și naționale. (…) Mobilierul pentru hotel e diferit de cel pentru case. Trebuie să fie foarte rezistent la lovituri, apă, țesăturile rezistente în timp și altele. Sunt multe pe care le-am învățat și eu acum, de vreo doi ani”, a transmis vedeta în mediul online.

„ Ceea ce vă pot spune este faptul că apartamentele sunt foarte spațioase. E un aparthotel cu mai multe tipuri de camere și apartamente”, dezvăluia Andreea Bănică pentru Click.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share