”Câinii” îi vor întâlni pe ”roș-albaștri” în campionat, pe 20 octombrie, și în Cupa României, pe 30 octombrie, urmând ca duelul cu Rapid să fie în ultima etapă a SuperLigii din acest an. Toate cele 3 jocuri vor urma să aibă loc pe Arena Națională.
Dinamo a vândut 2.000 de pachete pentru meciurile cu FCSB și Rapid
Directorul de marketing al clubului Dinamo, Romeo Bănică, a dezvăluit că până la acest moment s-au vândut deja 2.000 de pachete pentru duelurile cu FCSB și Rapid și a anunțat de la ce nivel se poate vorbi de un profit.
”Ca să ajungem la un punct de break-even pe Arena Națională, avem nevoie de aproximativ 15.000 de spectatori. De la acest număr în sus putem vorbi despre un profit. Ne dorim să umplem tribunele și suntem încrezători că putem atrage un număr mare de suporteri.
Până acum am vândut aproximativ 2.000 de pachete. Majoritatea, în proporție de 60%, au fost pentru tribuna a doua, 30% pentru peluza Cătălin Hîldan, iar restul de 10% au fost la alte sectoare.
Este posibil ca, dacă am fi câștigat ultimul meci cu Botoșani, să fi vândut mai multe, poate chiar între 6.000 și 7.000 de pachete. Dar, chiar și așa, ne așteptăm să crească vânzările pe măsură ce ne apropiem de meci.
Ne așteptăm ca vânzarea exclusivă a pachetelor să fie disponibilă până pe 7-8 octombrie. După această dată, vom pune în vânzare bilete individuale pentru meciul cu FCSB. Vom anunța în curând și ziua exactă când acestea vor fi disponibile pentru suporteri”, a declarat Bănică, pentru Radio Dinamo 1948.
Avertisment pentru ultrașii care creează incidente
Oficialul dinamovist le-a atras atenția fanilor să fie mai potoliți și crede că s-ar fi putut ajunge ca echipa să joace cu porțile închise dacă scaunul aruncat din tribună la meciul cu FC Botoșani l-ar fi lovit pe asistent.
”Ne dorim să avem 40.000 de spectatori la meciul cu FCSB. Am vorbit și cu programul DDB, și ei au același target. Avem în vedere câteva acțiuni comune pentru a ne atinge acest obiectiv, iar vremea pare să fie de partea noastră, ceea ce ne dă speranțe că putem depăși acest număr.
Ne dorim ca fanii să aibă parte de o experiență cât mai plăcută la stadion, așa că vom deschide porțile Arenei Naționale cu 3-4 ore înainte de meci. Astfel, suporterii vor putea să se bucure de activitățile din zona de divertisment, fără aglomerație la porțile de acces.
Vrem să creăm un eveniment reușit, nu doar un simplu meci, pentru că experiența la stadion contează enorm. Incidentul de la ultimul meci a fost foarte neplăcut. Am fost foarte aproape de o sancțiune mai gravă decât o amendă.
Dacă acel scaun ar fi lovit arbitrul asistent, am fi riscat să jucăm fără spectatori în următoarele meciuri, inclusiv derby-ul cu FCSB. Este important ca toți suporterii să înțeleagă că astfel de incidente nu ne fac bine, nici nouă ca echipă, nici lor ca suporteri”, a spus Romeo Bănică.