Ce ar fi provocat craterele gigant din Siberia. Oamenii de știință au o nouă teorie

Ce ar fi provocat craterele gigant din Siberia. Oamenii de știință au o nouă teorie

Înconjurat de bucăți mari de pământ și gheață, craterul ar fi fost creat de un fenomen violent. Din 2014 până în prezent au apărut 20 de astfel de cratere, majoritatea în peninsulele Yamal și Gydan. Cum era de așteptat, oamenii de știință au fost intrigați și au încercat să afle ce a produs aceste cauze.

Ce ar fi provocat craterele gigant din Siberia. Oamenii de știință au o nouă teorie

Nu au fost ignorate teorii cum ar fi căderea unor meteoriți sau venirea extratereștrilor, care ar locui în interiorul planetei. Acum, la 10 ani de la primul ”incident”, o echipă de ingineri, fizicieni și informaticieni ar fi găsit o explicație.

Totul ar fi cauzat de schimbările climatice cauzate de om și de geologia neobișnuită din regiune. Conform CNN, oamenii de știință cred că aceste cratere se formează atunci când gazele blocate sub tundra siberiană, cum ar fi metanul, se acumulează și provoacă apariția unei movile la suprafață.

Când presiunea depășește rezistența solului, aceasta explodează. Cercetătorii ar fi încercat să abordeze dilema într-un mod diferit pentru a găsi răspunsuri. Ana Morgado, autor al studiului și inginer chimist la Universitatea din Cambridge, spune că colegii săi au exclus rapid că exploziile ar fi reacții chimice, conform CNN.

”Nu s-a raportat nimic legat de arderea chimică”, a declarat cercetătorul. Mai degrabă părea să fie ceva de natură fizică, ”precum pomparea unei anvelope”, a adăugat aceasta. Explicația finală ar fi următoarea: sub pământ există foarte multe permafrost gros, un amestec de sol, roci și sedimente, ținute împreună de gheață. Sub acesta se află o formă solidă de metan.

Unii oameni de știință sunt sceptici că teoria ar fi adevărată

Între aceste două straturi groase de 1 metru ar fi apă sărată, astfel că stratul superior al solului se topește. Apa se prelinge mai apoi prin permarfrost și se infiltrează în stratul sărat. Inevitabil, totul se umflă, crește presiunea și solul se fracturează.

Deși procesul poate dura zeci de ani, inevitabil are loc o explozie. Problema e că momentan oamenii de știință doar cred că au rezolvat misterul, nu sunt siguri. Practic, o simplă teorie care este rapid combătută de alți oameni de știință. Evgeny Chuvilin, cercetător principal la Institutul de Știință și Tehnologie Skolkovo din Moscova, este unul dintre cei care respinge vehement această teorie.

Omul de știință spune că ar fi aproape imposibil ca apa să treacă prin permafrost, care este foarte gros. ”Descoperirile sunt încă prea generale și nu țin cont de complexitatea regiunii”, a declarat cercetătorul pentru CNN.

Un lucru e sigur, majoritatea oamenilor de știință ar fi de acord că schimbările climatice ar juca un rol cheie și pot duce la explozia solului. Așadar, ”încălzirea globală afectează rezistența rocilor înghețate care acoperă gheața subterană cu cavități saturate cu gaz”, a declarat Chuvilin. Oamenii de știință ar fi alarmați de faptul că omenirea influențează atât de puternic natura în ”decenii”, nu ”în milenii”, cum ar fi normal.

Please follow and like us:
Pin Share