Ce avere are Mihai Polițeanu, noul primar din Ploiești și candidatul care a fost surpriza alegerilor. Câți bani are în conturi

Ce avere are Mihai Polițeanu, noul primar din Ploiești și candidatul care a fost surpriza alegerilor. Câți bani are în conturi

Noul primar al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, locuiește într-o garsonieră de 39 de metri pătrați, iar în conturile de economii are echivalentul unui salariu lunar. Singura sursă de venit declarată este salariul încasat pentru funcția de deputat, fiind menționată și o donație pentru campania electorală.

Ce avere are Mihai Polițeanu, noul primar al Ploieștiului

Potrivit declarației de avere depuse în luna aprilie, înainte de alegerile din 9 iunie, Mihai Polițeanu nu deține terenuri, singurul bun imobil în proprietate fiind o garsonieră de 39 de metri pătrați în Ștefăneștii de Jos, Ilfov.

În ceea ce privește conturile de economii, acesta declară patru depozite unde are în total circa 14.000 lei. Suma este puțin peste venitul luna încasat de la Camera Deputaților. De altfel, indemnizația de parlamentar este singura sursă de venit a acestuia, ridicându-se la 130.000 lei net anual.

Alte bunuri declarata de acesta sunt o motocicletă Honda, fabricată în anul 1993. Nu are datorii la bănci și nici alte bunuri cu valoare de peste 5.000 de euro. Alte sume de bani menționate în această ultimă declarație de avere sunt 28.000 lei, donații primite pentru campania electorală.

Logodnica acestuia are și ea un venit net anual de 100.000 lei, ceea ce înseamnă un salariu net lunar de circa 8.300 lei. În anul fiscal 2022, potrivit declarației de avere depuse la Camera Deputaților în 2023, Mihai Polițeanu avea în conturi circa 40.000 lei, adică de trei ori mai mult decât în prezent. Acesta mai câștiga în plus și 3.600 euro, bani proveniți din chirii.

Mihai Polițeanu, declarație de avere 2024

Cine este Mihai Polițeanu, filosoful care a cucerit primăria Ploieștiului

Mihai Polițeanu, născut în anul 1977, se descrie ca făcând parte din „generația cu cheia la gât”. Acesta este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, cu un master la Universitatea Central Europeană de la Budapesta. Mai menționează un master la Facultatea de Drept a UB, fără dizertație, intenția fiind doar aceea de a înțelege funcționarea instituțiilor europene.

Prima sa experiență în politică a fost la cabinetul deputatului Vasile Lupu, în timpul studenției. „A fost primul contact cu zona politică pe care l-am avut şi îi păstrez o amintire frumoasă acestui om hâtru şi hotărât”, scrie acesta pe site-ul său.

A fost apoi asistentul Monicăi Macovei la Parlamentul European și consilier la Ministerul Justiției între 2005 și 2007, „în perioada în care s-au pus bazele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și ale Agenției Naționale de Integritate (ANI)”.

A fost membru al USR timp de 3 ani, până în anul 2022, atunci când a demisionat din partid „dezamăgit de subordonarea USR Prahova față de PNL la nivel local și județean. Împreună cu mai mulți colegi și prieteni, am decis să punem bazele și să construim o alternativă pentru Ploiești la actuala clasă politică locală”, a mai explicat acesta.

După victoria pentru Primăria Ploieștiului, acesta a declarat că își dorește o administrație liberă de clanurile locale. „Vreau realmente de fiu liber de tot ce înseamnă, unu, rețele de corupție, și vorbim aici de partidele mari care stăpânesc județul Prahova și orașul Ploiești de 34 de ani. Aici vorbim de un cartel PSD-PNL care este format din două clanuri: clanul Cosma și clanul Dumitrescu-Anastase.

Într-un fel sau altul, aceste clanuri au condus Ploiestiul și Prahova. Doresc să fiu independent de a aceste rețele de corupție politică, care, am văzut în aceasta campanie că sunt legate și de clanuri interlope”, a declarat Polițeanu.

Please follow and like us:
Pin Share