Cel mai folosit medicament cu preț accesibil pentru diabet ar putea dispărea din farmacii. Un alt medicament la fel de popular este amenințat

Cel mai folosit medicament cu preț accesibil pentru diabet ar putea dispărea din farmacii. Un alt medicament la fel de popular este amenințat

Directiva de tratare a apelor reziduale, stabilită la nivelul Uniunii Europene, riscă să afecteze securitatea aprovizionării cu medicamente generice. Documentul, în forma sa actuală, nu a ţinut cont de impactul pe care îl va avea asupra industriei farmaceutice, amenințând disponibilitatea unor medicamente critice pe piața românească, dar și cea europeană, scrie doctorulzilei.ro.

Un medicament care ar putea suferi în urma aplicării acestei directive este paracetamolul, pentru că taxele se vor aplica în funcţie de volum, anunță reprezentanții Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Potrivit APMGR, producătorii fie vor renunţa la a-l mai produce, fie vor creşte preţul astfel încât puţini pacienţi şi-l vor mai permite.

„Studiul de fezabilitate făcut de Comisia Europeană a subestimat impactul pe care această directivă îl va avea asupra industriei farmaceutice.

Riscurile sunt mai ales pentru medicamentele esenţiale, cele care sunt foarte des folosite, medicamete pentru bolile cardiovasculare, pentru diabet. E vorba de Paracetamol, iar această taxă se va plăti în funcţie de volum. Cu cât un medicament este folosit mai mult, cu atât producătorul va plăti o taxă mai mare.

Please follow and like us:
Pin Share