Cine este românul ucis în Congo. A plecat să facă bani pentru un apartament

Cine este românul ucis în Congo. A plecat să facă bani pentru un apartament

În atacul cu mortiere de sâmbătă, în care și-a pierdut viața tânărul de 23 de ani, au mai fost răniți alți doi conaționali. Potrivit MAE, o a treia persoană rănită are cetățenia altui stat.

Cine este românul ucis în Congo

Tânărul care și-a pierdut viața se numește Petru și era din Iași. Acesta se afla în Congo de jumătate de an, fiind angajat de o firmă care asigura paza unei companii.

Petru plecase să muncească în Congo pentru a aduna bani cu care intenționa să cumpere un apartament. Potrivit Observator, tânărul mai fusese plecat și anul trecut, iar plecarea de anul acesta trebuia să fie ultima.

Chiar înainte de explozie, a vorbit cu iubita lui Bianca, mai scrie publicația citată. Grupul din care făcea parte Petru se pare că a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.

„Am fost ținta unei rachete ghidate, trasă de la sol de cei de acolo. Ieri, patrula ce avea o dronă, verifica zonele din împrejurimi.

A fost ținta unei rachete trase de gruparea M23, susținută de armata rwandeză, trimisă de la 4-7 kilometri, care i-a fost fatală cetățeanului român.

Singura comunicare cu exteriorul este pe calea apei și a aerului. Nu pot spune câți suntem aici, că mai ascultă și altă lume”, a declarat, la Antena 3 CNN, Horațiu Potra, patronul firmei de securitate care se află în Congo, și pentru care lucra și românul ucis.

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că „în contextul degradării situației de securitate din Republica Democratică Congo (RD Congo), prin intermediul Ambasadei României la Luanda, Republica Angola, s-a autosesizat ca urmare a apariției informațiilor cu privire la decesul unei persoane și rănirea altor trei, la data de 15 iunie 2024, în apropierea orașului Goma, situat la frontiera cu Rwanda”.

Din informațiile comunicate reprezentanților misiunii diplomatice, a rezultat că persoana decedată și două persoane rănite au cetățenia română, iar cea de-a reia persoană rănită are cetățenia altui stat, a mai transmis MAE.

Nu este primul incident de acest fel petrecut în republica africană. În urmă cu patru luni, alţi doi români au murit şi patru au fost răniţi grav în luptele din această țară.

Please follow and like us:
Pin Share