Cine se ocupă de banii lui Vasilică Ceteraşu. Artistul, declaraţii exclusive despre cum îşi gestionează afacerile din domeniul turistic

Cine se ocupă de banii lui Vasilică Ceteraşu. Artistul, declaraţii exclusive despre cum îşi gestionează afacerile din domeniul turistic

Vasilică Ceteraşu este un cunoscut artist al muzicii populare. Mulţi se distrează pe cântecelele lui, însă puţini sunt cei care cunosc faptul că acesta este implicat şi în turism. Împreună cu familia sa se ocupă de mai multe vile pe care le închiriază, însă profitul nu intră la el în buzunare.

Vasilică Ceteraşu are afacere în domeniul turistic

Vasilică Ceteraşu face muzică populară pentru toţi cei care vor să se distreze în stil tradiţional românesc. Pe lângă meseria de bază, cea de cântăreţ, care l-a şi consacrat, maramureşeanul se ocupă şi de afaceri în turism. Sau mai bine zis, mama lui este cea care se ocupă.

Mai exact, artistul este cel care investeşte în proprietăţi, le promovează, iar mai departe mama lui este cea care preia ştafeta. Aceasta se ocupă de cazări, organizarea evenimentelor care au loc în vile, dar încasează şi profitul.

Cât costă să petreci sărbătorile de iarnă în locaţiile Ceteraşului

Contactat de FANATIK, Ceteraşu ne-a dat mai multe detalii despre cum se desfăşoară afacerea turistică a familiei sale. În cadrul convorbii, acesta ne-a mărturisit că a mai pus la dispoziţie încă o casă pentru închirieri.

Este proprietatea cu numărul trei, iar locuinţele se închiriază pe perioade scurte, pentru vacanţe şi petreceri. Cum sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape, familia artistului pregătesc cazările pentru Crăciun şi Revelion. Cei care aleg să îşi petreacă sărbătorile acolo, vor avea parte de o experienţă de neuitat, cu mâncare tradiţională, obiceiuri maramureşene şi voie bună.

„Este o casă de închiriat cu trei dormitoare şi patru băi. E fără meniu, are saună și ciubăr. Vila se află într-unul dintre cele mai frumoase sate din Maramureș, Onceşti, aproape de mănăstirea Bârsana, dar și de alte obiective turistice din Maramureș.

Are trei dormitoare plus canapea extensibilă în living cu lenjerie, plapumă și perne, tacâmuri, farfurii, grătar, ceaun, prosoape, etc. Dispune de 12 locuri de cazare. Pentru patru nopţi și cinci zile prețul este de 12.000 ron pentru Revelion, cu saună și ciubăr incluse.

Fără saună și ciubăr este 10.000 ron. Vila este potrivită și pentru petreceri. La cerere vă punem la dispoziție bucătar și ospătari”, a declarat Vasilică Ceteraşu pentru FANATIK.

Cine îi gestionează banii lui Vasilică Ceteraşu

Se ştia de mult că mama artistului este cea care se ocupă de cele două vile pe care acesta le deţine. Acum, când are şi cea de-a treia proprietate pentru această afacere, tot doamna Ileana este cea care „trage sforile”. Maramureşeanul a mărturisit că nu ştie unde se duce profitul din aceste afaceri, însă speră ca o parte din bani, mama sa să îi investească în nepoţi.

„Da (n.r. tot mama lui se ocupă de casă). Nu știu (ce se face cu banii din aceste afaceri). Cred ca o sa îi investească în nepoți. Așa sper. Eu doar le fac (n.r. vilele) după care încasează alții.

Ei se ocupă și cu construcțiile și cu investițiile în pensiuni. Ei își organizează și profitul. Fac turism de peste 20 de ani. Au început cu 3 camere și cu o singură baie la toate 3. Acum avem trei vile pe care le închiriem”, ne-a mai spus el.

Cum se desfăşoară sărbătorile de iarnă la pensiunile artistului

În urmă cu aproximativ o lună, Ileana, mama lui Vasilică Ceteraşu, ne povestea cum se desfăşoară lucrurile de Crăciun şi Revelion la vilele pe care le pun la dispoziţie turiştilor. Costul este de 2.200 lei de persoană, iar în suma această intră mâncare şi băutură la discreţie, îmbrăcarea portului tradiţional, mersul la biserică şi multe altele.

„Pachetele sunt de Crăciun și de Revelion. Acestea constau în patru nopți de cazare, mâncare și plimbări cu căruța. În două zile se mănâncă și la prânz. Se intră cu cină și se iasă cu mic dejun. De asemenea, organizăm masă festivă și în seara de 24 decembrie, dar și de 25 decembrie. Iar de Revelion în noaptea de 31 decembrie și de 1 ianuarie.

Costă 2.200 de lei de persoană. În banii aceștia intră și plimbarea cu căruța, îmbrăcatul cu straie tradițional, mersul la biserică, masă festivă în două zile, mâncare multă, băutură, horincă, bere, vin, afinată, suc, apă. Îi ducem să vadă ce înseamnă tradițiile maramureșene, să colinde, că doar e perioada sărbătorilor”, declara Ileana pentru FANATIK, acum nu mult timp.

Please follow and like us:
Pin Share