FCSB a susținut cantonamentul din această iarnă în Belek, Antalya (Turcia), loc unde au disputat și două meciuri amicale cu Hamburg (2-1) și cu Dinamo Kiev (1-2). Cu o zi înainte de meciul cu Hermannstadt, campioana României urmează să revină la București.
Contre tari la antrenamentul FCSB din Antalya! Adrian Șut și Daniel Bîrligea, în prim-plan la un exercițiu: „Calmați-vă!”
Până atunci însă, FCSB a mai susținut o ședință de pregătire la Gloria Sports Arena din Belek, Antalya. De altfel, roș-albaștrii sunt ultima echipă din România care va părăsi Turcia.
Marți, Elias Charalambous, Mihai Pintilii și Thomas Neubert i-au pus serios la treabă pe jucători, dar cu mingea, fix așa cum le place lor cel mai mult. Doar că, la un moment dat, în timpul unui exercițiu, a existat și o contră dură între Adrian Șut și Daniel Bîrligea.
Antrenorii campioanei au efectuat un exercițiu care conținea toți jucătorii împărțiți în trei zone de teren în formă de pătrat. Aceștia trebuiau să paseze de zece ori în zona lor, fiind atacați de adversari, apoi să schimbe partea în zona cealaltă de teren.
Echipa în care era Adrian Șut a făcut cele 10 pase consecutive, doar că mijlocașul a degajat mingea în zona cealaltă din afara terenului cu câțiva metri. Antrenorii au lăsat jocul să meargă, însă Daniel Bîrligea, cel care era adversar în timpul exercițiului, n-a putut trece cu vederea și a reacționat.
Mihai Pintilii a intervenit imediat: „Calmați-vă!”
„A dat-o de afară”, a strigat Bîrligea nemulțumit. „Bîrligea, vezi că vorbești mereu”, a replicat Șut imediat. Mihai Pintilii a intervenit și el: „Gata! A ieșit cu mingea afară și a dat-o. Am zis că oriunde poate să iasă, nu că e acolo sau acolo. Calmați-vă!”.
Elias Charalambous s-a îndreptat și el către Bîrligea căruia i-a explicat ceva, apoi golgheterul campioanei s-a calmat. Cei doi jucători de la FCSB s-au liniștit și antrenamentul a continuat fără incidente.
FANATIK a fost prezent în zona hotelului celor de la FCSB după antrenament și i-a observat pe Adrian Șut și Daniel Bîrligea comunicând fără probleme, ba chiar amuzându-se împreună. Acest lucru demonstrează încă o dată că cei doi nu țin cont de nimic pe teren, însă în afara acestuia nervii și agitația se dau uitării.
Totuși, nu toți jucătorii se dăruiesc pe teren până la ultima picătură de sudoare! Luis Phelipe nu s-a prezentat în cantonamentul celor de la FCSB din Antalya și va fi sancționat de conducere. Pe teren, dar separat de colegii săi, s-a aflat și Mihai Lixandru care se pregătește intens pentru a reveni pe teren după accidentarea suferită.