Subiectul la ordinea zilei nu ar fi cel indicat de titlul acestui text, care de altfel nici nu este chiar original. Într-o altă formă el a fost întrebuințat de redacția revistei Le Monde Diplomatique pentru a indica dramatica situație a lumii din 1999 (cf. seria Manière de voir, nr. 43: Les convulsions du Monde, janvier-fevrier 1999) când spațiul aerian sud-est european și mediteranean a fost zguduit timp de câteva săptămâni de uruitul motoarelor bombardierelor și avioanelor de luptă care împânzeau cerul în drum spre ceea ce mai rămăsese din Iugoslavia în intenția de a “ușura” Serbia de povara provinciei Kosovo. Îmi amintesc bine conținutul unui articol al lui Thomas Hofnung (La paix américaine en panne en Bosnie) care deschidea o perspectivă neliniștitoare asupra motivărilor intervenției armate americane și asupra a ceea ce urma să se întâmple ulterior. Inițiativele politico-militare de atunci ale SUA și aliaților agregați în acordarea suportului politic și logistic, au avut grave repercursiuni asupra politicii și relațiilor internaționale care au răbufnit din nou în reuniunea NATO din 2008 de la București, ale cărei lucrări îmi îngădui să recomand să fie studiate cu atenție și de către interpreții români ai istoriei contemporane, mai ales din perspectiva evoluțiilor ulterioare pe care le-au activat și care au contribuit din plin la starea de nesiguranță generală în care se află continentul Europei “de la Atlantic până la Urali” (și chiar până la Vladivostoc) în momentul de față. Subiectul zilei de azi ar fi trebuit să fie legat de confruntarea în televiziune între cei doi candidați la presedinția Statelor Unite ale Americii, Donald Trump și Kamala Harris. În Europa toți factorii politici au așteptat-o cu sufletul la gură deoarece toate inițiativele de politică internațională și de politică internă par a fi condiționate de situația pozițiilor de putere ce se vor configura în SUA în jurul unuia dintre cei doi candidați care ieri noapte (11 septembrie, zi fatidică, când în urmă cu 13 ani tensiunile lumii au explodat împreună cu cele două turnuri ale World Trade Center din New York) s-au confruntat fără mănuși, într-un non-dialog de o rară violență, în care au scos pe gură, în forme nu chiar estompate, cele mai dure calificative destinate demolării politice și umane a adversarului. Nu a fost un spectacol agreabil. A fost precum un fragment dintr-o dispută parcă descinsă din celebrul film western “Pentru un pumn de dolari “, al cărui remake s-ar putea numi “Pentru un pumn de voturi”. Din “datele istorice” privind confruntările televizate ale candidaților la președinția U.S.A. se extrage învățătura că în următoarele două săptămâni candidatul cel mai bine apreciat de publicul ce a urmărit emisiunea câștigă 2-3 procente în următoarele două săptămâni, pentru ca apoi trendul creșterii să fie contrabalansat de eventuala creștere a celuilalt pretendent. Înainte de confruntarea de ieri gradul de popularitate a celor doi pretendenți era cam același, întâlnirea terminându-se însă cu un mic decalaj în preferințe favorabil doamnei Harris. Nu ne putem hazarda în pronosticuri, Trump este un om al surprizelor și până una alta este și cel care a suferit un atentat ce putea fi mortal. Vom vedea în noiembrie cum se va inchide competiția. Dar cum vă spuneam, nu competiția din SUA, în care fiecare a făcut promsiunile sale adresate unor sectoare din electorat pe care le consideră sensibile la teme precum emigrația de masă (Trump) sau avortul necondiționat de lunile de sarcină și deținerea de arme de foc (Harris) ar fi subiectul nostru, deși o legătură cu ce se întâmplă și prin Europa Atlantistă ar cam avea. Nu mai departe decât ieri, voind parcă să ardă etapele, și eventual să-i tragă lui Trump “preșul de sub picioare”, adică spațiul de manevră politică în ce privește eficacitatea măsurilor de el preconizate în legătură cu stingerea conflictului armat între Rusia și Ucraina, la Kiev s-au înființat Secretarul de Stat al SUA, Anthony Blinken și ministrul de externe al Marii Britanii David Lammy. Acesta din urmă a anunțat deja acordarea unui nou pachet de ajutoare militare Ucrainei în valoare de 600 milioane de lire sterline (adică în jur de 700 milioane de euro). “alàturi de Statele Unite suntem angajați să dăm Ucrainei ceea ce îi este necesar pentru a rezista invaziei ilegale a Rusiei” a declarat Lammy. Ce frapează în această vizită paralelă intervenției la TV a celor doi candidați este absența Uniunii Europene. Este adevărat că aceasta nu are un “executiv” încă definitivat. Lipsesc deci piesele din eșichierul european aflat în deplinătatea puterilor de reprezentare a UE. Oricum, de ce atâta grabă. În săptămâna următoare organigrama grupului de conducere de la Bruxelles va fi comunicată public (se pare), deși asupra unor poziții ce păreau sigure există rețineri din partea socialiștilor și verzilor care nu agrează soluția atragerii într-o poziție de vârf a vreunui personaj provenind dinspre partea conservatorilor, al căror exponent este primul ministru al Italiei, Georgia Meloni. Părerii socialiștilor și verzilor trebuie să i se acorde cuvenita considerație deoarece au asigurat majoritatea voturilor care în PE au făcut să treacă propunerea alegerii în fruntea Comisiei a Ursulei von der Leyen. Este clar deci ca bună ziua, în momentul de față, că USA și UK au luat pe cont propriu relația cu Ucraina și înțeleg să rezolve, în felul lor și în funcție de propriile interese și propriile viziuni ale guvernelor statelor citate, conflictul acesteia cu Rusia. Va fi consultată eventual, nu știm când, Polonia, căreia i se va conferi rolul, pe care de altfel practic îl deține, de principal gardian “pe frontul de est”. Momentan Comisia (încă virtuală) a UE este pe postul de spectator. Asupra SUA și Regatului Unit președintele Ucrainei, aflat în starea de prorogatio nedeterminată, presează din răsputeri pentru a obține autorizarea folosirii mijloacelor de apărare-atac primite de la donatorii occidentali, în operații care să vizeze obiective situate la peste 300 de km în teritoriul inamic. S-ar rezolva astfel, în opinia lui, problema dezechilibrului, în favoarea Rusiei, în ce privește capacitatea de a lovi în profunzime obiectivele militare, energetice și de altă natură ale Rusiei. Cu o autorizare de acest tip nu sunt de acord unii dintre “donatorii” efectivi de armamente din UE. Italia, de pildă, țară fondatoare a UE și prima forță manufacturieră de pe continent, nu agrează această inițiativă, deoarece “nu este în război cu Rusia” și nici nu îi permite Constituția. Alte țări (Slovacia, Ungaria) se află pe poziții similare, având motivații tehnice și de oportunitate politică care le pun în situația sa se manifeste ca atare.
Pentru principalele țări din UE, acelea care contează atât din punct de vedere politic și economic și au o pondere majoră în stabilirea liniilor evoluțiilor politicilor de dezvoltare la scara Uniunii, problema ajutoarelor pentru Ucraina agravează problemele de bilanț, deja agravate de rapida schimbare de direcție geografică a aprovizionării energetice care, la rândul ei, a influențat costurile producției și a redus competitivitatea industriiilor metal-mecanice aducând la disperare procente remarcabile din rândul producătorilor de bunuri de consum ale agricultorilor și ale titularilor și lucrătorilor din cadrul societăților mici și mijlocii în genere. Tensiunile sociale au crescut și o parte din ele se datorează și dificultăților de integrare a masei migranților care, dintr-un motiv sau altul, nu și-au găsit un loc în dispozitivul productiv al țărilor gazdă. Sentimentul nesiguranței sociale și fizice a avut ți are o contribuție în crearea de curente de opinie care alimentează voturile ce merg către dreapta eșichierului politic și nu către centrul establishmentului politic sau partea de centru stânga a acestuia. Unele state membre ale UE, acelea în care ideologiile “progresiste” au orientat direcțiile de acțiune ale politicilor sociale până la a face din acestea fâșia orientărilor principale ale “elitelor” aflate la putere în ultimele decenii, se confruntă efectiv cu situații destabilizatoare ale unui sistem de organizare a vieții civice și a întocmirilor politice ce nu mai corespunde “impulsurilor de la bază”. Cu o asemenea situație se confruntă Germania, considerată până nu cu mult în urmă, “locomotiva Europei”, forța de tracțiune a economiei acesteia. Alegerile desfășurate îndată de 1 septembrie a.c. la nivelul a două landuri – Turingia, de o consistență demografică modestă (2,2 milioane de locuitori, cu capitala la Erfurt, 213.000 locuitori, președinte al landului, din 2014, Bodo Ramelow exponent al Die Linke, adică “Stânga”) și Saxonia (al șaselea land ca “tărie demografică în Germania, 4 milioane de locuitori, capitala Dresda, președinte al landului fiind, din 2017, Michael Kretschmer, exponent al CDU, căruia îi este și vicepreședinte) – au indicat clar posibilitatea unui cutremur politic în Germania și imposibilitatea de a ignora sau sufoca prezența pe scena politicii a unui actor ce își consolidează poziția în spațiul public național. În Turingia formațiunea Allianz für Deutschland AfD, definită în mod curent precum un “partid ultra-extremist și cu simpatii naziste”, a obținut 32,8% din voturi în timp ce partidele din “coaliția națională, (SPD, Die Grunen / Verzii și FPD / Freie Demokratische Partei) au obținut împreună mai puțin de o treime din voturile în favoarea AfD. Tot AfD a avut un avans de 10 puncte în voturi față de “centriștii” din CDU. În Saxonia AfD a obținut la alegeri 30,6 % din voturi, talonând îndeaproape pe democrat-creștinii de la CDU care au primit 31,9% din voturi. În ambele cazuri AfD nu are posibilitatea de a forma guvernul regional deoarece toate celelalte partide au făcut zid în fața unei asemenea eventuale ambiții. În Turingia liderul regional al AfD, Björn Höcke, preferă de altfel cultul identitar tentației administrării landului. CDU din Turingia a urzit de altfel ca măsură de precauție o alianță aproape imposibilă cu Die Linke (al cărui lider este și ministrul-președinte al landului), angrenând și Alianța Sahra Wagenknecht (Bündnis Sahra Wagenknecht – BSW), o mișcare regională autonomă de stânga, născută în ianuarie 2024, derivată din Die Linke, din care doamna Wagenknecht a făcut parte, având și funcție de conducere. În Saxonia, precum apreciază unii comentatori guvernarea ar putea fi exercitată de o alianță între CDU, SPD si BSW, dar un acord cere mult timp și este greu de construit. Ceea ce se întâmplă în provincii reflectă lipsa de popularitate a politicilor duse la nivel central in Germania. Coaliția actuală de guvernare condusă de Olaf Scholt este în cădere liberă ceea ce a lăsat calea deschisă forțelor centripete locale. Doamna Sahra Wagenknecht este la origini social-comunistă și succesul său enorm este datorat promovării unor măsuri ce vizează limitarea drastică a primirii migranților, reluarea importurilor de gaz din Rusia (costurile pe unitățile de măsură ale gazului lichefiat importat în mare parte din SUA, pentru nevoile industriei și consumului privat, sunt între 3-6 ori mai mari decât ale gazului natural importat din Rusia), renunțarea la ajutorarea Ucrainei, autonomizarea inițiativelor politice în raporturile cu NATO și UE. În următoarele alegeri din alte landuri este puțin probabil ca semnalele transmise de alegerile din Turingia și Saxonia să nu se repete. Există pericolul real ca guvernul domnului cancelar Scholz să colapseze. Consensul pe plan național pentru coaliția aflată la guvernare a ajuns la minimul istoric. În landurile la care ne-am referit mai sus nemulțumirea atinge, conform sondajelor, 80% din electori. Un dezastru. Mai ales în situația în care nu se văd căi de remediere a dificultăților din domeniul industriei. Simptomatică este în acest sens închiderea unor mari unități de producție ale colosului producător de automobile Volkswagen (600.000 salariați în Germania și multe alte țări) căreia recent s-a anunțat că îi va urma și alta – inchiderea unor unități de producție BMW. Este pentru prima oară când în istoria de 87 de ani a Wolkswagen au loc desființări de unități de producție și disponibilizări în masă a forței de muncă. Efectele la nivel european vor fi în lanț. Este în pericol, de pildă, puternica industrie de componente auto italiană care exportă peste 60% din producție în Germania.
Într-un recent interviu doamna Alice Weidel, lider al AfD, a declarat că “dacă CDU ne va ignora, va pactiza cu stânga (Die Linke – n.n.) și cu partidul lui Sahra Wagenknecht, va dispărea precum Democrația Creștină (italiană – n.n.). “Germania – a mai spus Weidel – nu are nevoie de UE., dimpotrivă, UE are nevoie de Germania. UE trebuie să se comporte în consecință. Doar în aceste condiții o ieșire a Germaniei din UE nu va fi necesară” (Cf. la Repubblica, marti 3 septembrie 2024).
Pe fundalul neliniștilor cauzate de incertitudinile vieții de zi cu zi se proiectează și problema migrației, prezentă în atentia autoritàtilor, care de cele mai multe ori au pus batista pe țambal aliniindu-se la recomandările U.E. A fost readusà in atentia opiniei publice de evenimentele dramatice de la Solingen, splendid oras medieval, industrializat, din NordEst-Vestfalia. In data de 23 august un terorist islamic a ucis cu un cuțit trei persoane la un concert în piață. Oroare colectivă in toată Germania. Dupà douà săptamani, la 5 septembrie, un alt terorist – cetătean austriac de origine bosniacă – revendicat de Isis a incercat să provoace un măcel la München în fața consulatului israelian: a fost rănit mortal de politie. Pe canalele Telegram a fost celebrat imediat ca “martir al cauzei”. 5 septembrie nu era o dată intamplătoare: in acea zi, in anul 1972 s-a consumat măcelul organizat de teroristi palestinezi din sinistra organizație Septembrie Negru, soldat cu uciderea a 11 atleți israelieni participanti la concursurile din cadrul Olimpiadei. Pe 6 septembrie un alt terorist, afiliat aceluiasi grup cu teroristul de la München, a incercat să ucidă agenții din edificiul poliției de la Linz am Rhein. Atentatorul era un emigrat albanz in varstă de 29 de ani. Valul acesta de teroare – exemplele ar mai putea continua – l-au obligat pe cancelarul Scholz să ia atitudine. Incepand cu 16 septembrie Germania va întàri controlul la frontiere si se va strădui să franeze imigrația nereglementatà, existand pericolul ca printre noii sosiți să se afle elemente teroriste. Cancelarul a decis deci, răspunzand presiunii care vine din intreaga țarà, sa revadă normativele privind imigrarea si să realizeze ceea ce a foste definità precum “cea mai mare cotiturà in gestionarea migrației din ultimii douàzeci de ani”. S-a “arhivat” deci politica de emigratie urmată dupà acceptarea valului de peste un milion si jumătate de persoane provenite din Siria si Orientul Apropiat in 2015. Consecintele initiativei Germaniei in acest sector sensibil al politicii europene nu pot să nu exercite o influentă asupra raporturilor interne din UE si a inițiativelor conexe ale Comisiei de la Bruxelles. Presedinta Comisiei, doana Von der Leyen, nu va avea incotro. Va trebi să cedeze la solicitàrile ce provin din mai multe țàri, renunțand la prevederi din acorduri anterioare brodate pe temeiul Pactului pentru migrație si azil. Din toatà aceastà tevatură, creatà de alterarea, la nivel instituțional a modalitàtii de intelegere a rolului statului in raporturile cu cei aflați sub protectia normelor de conviețuire civică, ies destul de bine – si faptul nu este deloc paradoxal – suveranistii precum primul ministru maghiar Victor Orban, care persevereazà in promovare politicii de apărare a frontierelor si de refuz total al imigrației clandestine. Victor Orban a amenințat recent conducerea UE cà va “expedia toti cei in neregulă direct in cartierul general al instituțiilor europene, incărcandu-i in autobuze si cu bilet doar de ducere”. A si publicat fotografia cu flota de autobuze noi-nouțe aliniate si pregătite pentru plecare. Nicole De Moor (n. 1984), Secretar de stat pentru Azil si Migratie in guvernul Belgiei a declarat recent cà inițiativa lui Orban “minează soliditatea europeană”. Doamna Ursula von der Leyen presupunem că va fi sensibilă, in limita atribuțiilor si in functie de propriile opțiuni, la semnalele care ii vin din diferite părți in legàtură cu convulsiile, de diferite naturi, din interiorul Uniunii.
(Va urma)
The post Convulsiile Uniunii Europene (1) appeared first on Cotidianul RO.
