Creatura ciudată care a fost observată pe teritoriul României trăiește în general pe toate continentele. Excepție face însă zona din Antarctica. Ce are atât de special și ce spun specialiștii despre ea?
Creatura ciudată care a fost observată pe teritoriul României
Creatura ciudată care a fost observată pe teritoriul României este chiar Lopătarul. Ai mai auzit de el până acum? A fost observat în zona Jijila în urmă cu doar câteva zile, iar evenimentul a fost notat de specialiști.
Ce trebuie să știm despre această pasăre? În primul rând este una mare, cu picioare lungi. În ceea ce privește genul său, este vorba despre genul Platalea. Acest cuvânt derivă din greaca veche și înseamnă „plat”. Iar asta face referire la forma distinctivă a ciocului
Creatura ciudată care a fost observată pe teritoriul României se găsește în șase specii. Chiar și așa, toate sunt plasate într-un singur gen. Cum arată Lopătarul și ce are deosebit față de alte păsări?
În primul rând ciocul, care este mare și plat. Totodată, pasărea se hrănește în apă puțin adâncă, într-un mod deosebit. Practic mătură cu ciocul parțial deschis dintr-o parte în alta. Iar în momentul în care orice creatură acvatică atinge interiorul ciocului, pasărea îl închide.
Cum mănâncă Lopătarul
Deși în general Lopătarii preferă apa proaspătă în locul celei sărate, aceștia găsesc în ambele medii. Totodată, spre deosebire de alte păsări, ei trebuie să se hrănească multe ore în fiecare zi. Ce mănâncă această pasăre?
În general nevertebrate din habitatele acvatice. Putem vorbi despre insecte, viermi, dar și moluște sau crustacee. Totodată, Lopătarul adoră și vertebratele precum pești sau mormoloci, pe care le extrage din mâl după cum spuneam mai devreme.
Creatura ciudată care a fost observată pe teritoriul României este de talie mare, iar deși pelerinajul este alb, în perioada de reproducere, la baza gâtului și sub bărbie capătă nuanțe galbene intens.
Cât despre cioc, acesta este negru și lat, iar lungimea corpului este de până la 93 de cm. În ceea ce privește greutatea medie a unei astfel de păsări, aici vorbim despre 1130-1960 g. Din păcate însă, degradarea și dispariția zonelor umede naturale afectează specia.
Totodată, specialiștii spun că o amenințare pentru Lopătar este și expansiunea agriculturii. O mulțime de tufe, arbori, dar și cantități mari de stuf au fost distruse de-a lungul timpului. Iar asta înseamnă că zonele de cuibărit dispar și ele treptat.