Cum a pierdut un bărbat din Buzău 72.000 de lei. Aplicația de pe telefonul mobil care l-a sărăcit în câteva minute

Cum a pierdut un bărbat din Buzău 72.000 de lei. Aplicația de pe telefonul mobil care l-a sărăcit în câteva minute

Cum a pierdut un bărbat din Buzău 72.000 de lei. O clipă de neatenție și o aplicație instalată pe telefonul mobil l-au lăsat fără niciun ban.

Cum a pierdut un bărbat din Buzău 72.000 de lei

Un bărbat din Buzău a pierdut o avere, la propriu, peste noapte. Acesta a rămas fără 72.000 de lei după ce a instalat o aplicație pe telefon. Acum, banii sunt de nerecuperat.

Moise Rusu, păgubitul în cauză, a povestit pentru observatornews.ro cum s-a trezit că este sărac peste noapte. Omul de afaceri a primit un telefon din partea unor bărbați care s-au recomandat a fi din partea Bursei de Valori. De aici, a urmat coșmarul pentru buzoian.

Așa zișii angajați ai Bursei de Valori erau, de fapt, hackeri. Aceștia au găsit ținta perfectă și au acționat. Cu un plan bine pus la cale, hackerii l-au lăsat pe bărbatul din Buzău fără bani în doar câteva minute.

La telefon, hackerii l-au convins pe afaceristul buzoian să instaleze o aplicație pe telefon. Această aplicație, potrivit lor, urma să îi permită afaceristului să își controleze acțiunile.

Schema prin care hackerii îi lasă pe români fără bani în conturi

Sub pretextul că va primi din acțiunile ajunse la termen, hackerii l-au păgubit instant pe buzoian. Deși s-a prezentat la bancă pentru a-și bloca conturile, a fost prea târziu, iar banii nu au mai putut fi recuperați.

”Aveam de recuperat 72.000 de lei. I-am propus domnului să-i bage înapoi în dividente, dânsul a zis că nu are cum să facă asta. ‘Vă pot ajuta să vă descărcaţi o aplicaţie care dumneavoastră vă gestionaţi contul şi absolut toate operaţiunile care se fac la bursă în momentul respectiv.’”, a declarat Moise Rusu, potrivit observatornews.ro.

Din păcate, afaceristul din Buzău a realizat mult prea târziu că a fost victima unei fraude. La scurt timp după ce a instalat aplicația recomandată de hackeri, a fost sunat din partea băncii pentru a i se comunica tranzacțiile dubioase.

Potrivit specialiștilor, aceasta este o metodă la care hackerii apelează de multe ori pentru a păgubi victimele. Cu ajutorul unei aplicații, aceștia au acces la telefonul victimei și pot vizualiza datele de pe card, inclusiv parolele și autentificări în diverse conturi.

Schema folosită de hackeri se numește Spoofing. Victima este sunată de un apelant care pretinde că este altcineva, inclusiv angajat din partea băncii. Fiind destul de greu de identificat dacă apelul este real sau nu, multe persoane cad în plasa hackerilor.

Please follow and like us:
Pin Share