Cum s-a ajuns la criza profundă prin care trece opoziția democratică din România 

Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare din această săptămână aduc un paradox: cele două mari partide PSD și PNL și-au întărit puterea politică, în ciuda problemelor cronice și erodării de la guvernare, iar USR, mai exact alianța ADU (formată din USR, PMP și FD), deși aflată în opoziție, a scăzut brutal. ADU a înregistrat scoruri mici, doar 8,63% din voturile pentru europarlamentare și, potrivit estimărilor parțiale BEC, doar 4,43% din repartiția voturilor pentru primării și același procent pentru consiliile locale. Partidul fostului premier, Dacian Cioloș, REPER, desprins tot din USR, nu a trecut pragul pentru europarlamentare. 

Scorul politic final al fiecărui partid nu a fost încă anunțat de către BEC, dar cifrele de până acum arată un dezastru pentru opoziția democratică. Partidul suveranist AUR a obținut 14,95% din voturile pentru europarlamentare, poziționându-se, la nivel de putere politică, la mijloc, între PSD-PNL și opoziția democratică USR. 

În ce doi ani în care PSD și PNL s-au aflat la guvernare, deși la nivel de discurs, opoziția a încercat să speculeze scandurile de corupție al puterii, precaritatea intelectuală a unor lideri politici PSD și PNL sau gestionarea defectuoasă a inflației, în fapt, ce putem constata la rece este că USR și REPER nu mai reușesc să ajungă la electorat. De ce trece opoziția democratică printr-o astfel de criză? 

În primul rând, trebuie remarcat că figurile politice care au înregistrat o victorie în aceste alegeri sunt foști useriști care au părăsit partidul din cauza unor lupte interne de putere: Nicușor Dan, Nicu Ștefănuță și Mihai Polițeanu. Sigur că în această campanie electorală a contat la nivel de voturi faptul că independentul Nicușor Dan a fost susținut de ADU, ceea ce l-a făcut însă câștigător a fost autenticitatea personalității sale. Idealul în politică este să stăpânești domeniul pe care vrei să-l gestionezi, dar- atenție mare! – calitățile de bun birocrat nu te ajută foarte mult politic, dacă ele nu sunt dublate și de o personalitate atrăgătoare pentru votanți. Introvertit, neconflictual, încăpățânat în viziunea sa asupra Bucureștiului, Nicușor Dan a reușit să-și creeze propria charismă ca personaj politic. Dan se numără printre puținii politicieni care știu să transmită încredere bucureștenilor, ideea că, aflată pe mânile sale, Capitala poate nu va înflori peste noapte, dar nici nu va fi parazitată de clientelism de partid sau de rețele de crimă organizată. Faptul că USR nu i-a găsit un loc, deși e unul dintre fondatorii partidului, iar el a baletat ușor haotic, în acești ani, între PNL și USR, arată una dintre marile probleme ale acestui partid. 

Pe fond, USR este un partid radical care se fărâmițează extrem de ușor din cauza faptului că luptele interne pentru o formă de supremație ideologică au fost mai puternice decât coeziunea partidului. Tribalismul taberei de la putere tinde să distrugă partidul. Nu conservatorismul social dublat de libertarianismul economic unește membrii acestui partid care dorește să facă opoziție PNL-ului și PSD-ului (ambele partide cu agendă conservatoare), ci liberalismul de tradiție europeană, mult mai tolerant față de măsurile economice social-democrate și în favoarea drepturilor oferite minoritarilor. România se confruntă mai degrabă cu sărăcia și inegalitatea economică, populația în marea ei majoritate dorește să trăiască mai bine. România nu are o pătură consistentă de oameni de afaceri bogați pe model Tea Party care să deteste prin tradiție istorică taxele impuse de stat. Libertarianismul este o utopie inclusiv pentru Statele Unite, darămite pentru România. 

În aceeași situație se află și fostul userist, Nicu Ștefănuță. Fost diplomat al UE pentru Congresul american, lui Ștefănuță nu i-a fost greu să se adapteze politicii europene și să arate că se mișcă bine în rolul de europarlamentar. Însă nu performanțele obținute în cei cinci ani în instituțiile de la Bruxelles i-au garantat încă un loc în PE, ci tot personalitatea lui. Pe lângă faptul că a știut încă de la începutul campaniei care este electoratul țintă căruia i se adresează, Ștefănuță ca personalitate este un tip solar, neconflictual (nu se aruncă în scandaluri politice pe care nu poate să le gestioneze), plăcut în relația cu votantul și calculat. În fapt, Ștefănuță a transferat cu succes, în sfera politicii, calitățile de bun comunicator în relațiile cu oamenii pe care le-a învățat în școala de diplomație: curtoazia, prudența și moderația. Ca să obțină voturilor tinerilor, Ștefănuță și-a asumat o agendă progresistă în acord cu comunitatea LGBT, însă atenție mare!- România se numără printre ultimele patru state UE care nu acordă nicio formă de parteneriat civil pentru minoritarii sexuale. România are în același timp o societate conservatoare, așadar nu este cazul să vorbim că sfera publică românească se confruntă cu pericolul “exceselor corectitudinii politice”. În fapt, temele pentru care militează Ștefănuță sunt teme care ne modernizează, ele ne aduc mai aproape ca stil de viață de Paris, Amsterdam, Berlin sau Viena. Suntem departe de momentul în care agenda politică românească ar fi monopolizată de ideile stângii. Într-un partid liberal european, inclusiv Nicu Ștefănuță și-ar fi putut găsi un loc confortabil și nu ar mai fi fost nevoie să adune voturi singur ca independent. USR a pierdut un asset important. Profilul lui Mihai Polițeanu nu îl analizez aici din simplul motiv că nu i-am urmărit campania pentru câștigarea orașului Ploiești. 

Desprinderea Plus de USR și revopsirea Plus în REPER a fost o altă greșeală strategică. Prin această nouă fragmentare, electoratul tradițional al USR a devenit extrem de confuz și greu să mai înțeleagă prin ce anume se diferențiază opoziția democratică față de blocul mainstream PNL -PSD. În timp ce pentru alegerile europarlamentare, PNL și PSD au strâns rândurile și au avut listă comună, USR, REPER, independenții Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe s-au aflat în competiție pentru câștigarea aceluiași mic electorat. De invidiat această contraperformanță. 

Greșelile REPER reprezintă un capitol separat. În esență, membrii acestui partid sunt incapabili să aducă pe agenda publică propriile lor teme (așa cum au reușit Nicușor Dan și Nicu Ștefănuță). De ani de zile se agață de unele subiecte care în vara lui 2024 au devenit irelevante pentru electoratul mare (de pildă, plagiatele rivalilor politici). Reforma sistemului de educație ar fi putut fi un subiect valid, dar ea suportă mult mai multe nuanțe decât transformarea plagiatului în principala armă politică împotriva rivalilor. Mai mult, membrii REPER au deja brandul că sunt niște birocrați buni de la Bruxelles fără însă charismă politică. Or rețeta succesului acestor alegeri demonstrează opusul: în perioada de criză majoră de leadership politic prin care trece România, cei care reușesc să se definească ca personalitate distinctă sunt învingători. 

O altă greșeală strategică a USR a fost alianța cu PMP și FD, partide care din punct de vedere electoral ar fi fost mai logic să fie absorbite de vechiul și conservatorul PNL pentru că lideri celor două mici partide sunt figuri pe care electoratul îi asociază cu vechile partide, nu cu forțele politice reformiste. 

După rezultatele sub așteptări înregistrate de USR, președintele partidului Cătălin Drulă și-a anunțat demisia, iar în scurt timp membrii USR își vor alege o nouă conducere. Dacă partidul continuă clasica luptă pentru putere, fără însă să schimbe și filosofia acestui partid, astfel încât la nivel doctrinar el să devină o umbrelă tolerantă pentru personalități diferite, USR se va îndrepta spre disoluția totală. Cu atât mai mult cu cât electoratul lor este unul mai exigent decât al altor partide și mai puțin disciplinat, luptele interne de putere de tip sectă trebuie să dispară. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Please follow and like us: