Curiosul caz al hoţului de lucernă care a fost vânat cu maşina pe câmp şi şi-a frânt gâtul, după ce s-ar fi împiedicat prin grâul verde

Curiosul caz al hoţului de lucernă care a fost vânat cu maşina pe câmp şi şi-a frânt gâtul, după ce s-ar fi împiedicat prin grâul verde

Pe 1 mai 2021, după ce a fost prins la furat de lucernă într-un sat din Teleorman, un tânăr de 23 de ani a fost urmărit pe câmp de fiul proprietarului, care l-a lovit cu maşina din spate, spun procurorii. În urma impactului, hoţul a rămas paralizat, iar după cinci zile, el a murit la spital. Şoferul a fost arestat, acuzat de omor şi achitat, luna trecută, de Tribunalul Olt. Decizia instanţei nu e definitivă.

Era sâmbăta Paștelui. Pe şoseaua ce taie graniţa de nord dintre judeţele Olt şi Teleorman veneau, în zgomot de potcoave lovind asfaltul, patru căruţe cu coviltir. Romii mergeau acasă, spre comuna Berevoieşti, din Argeş. 

Într-una din căruţe erau Ionuţ Grancea, de 23 de ani, şi o minoră „rămasă neidentificată”, notează poliţiştii. 

Când a văzut câmpul de lucernă, tânărul a oprit pe un drum lăturalnic, şi-a scos coasa şi a început să taie, pentru cai. Celelalte căruţe au mers înainte, încă un kilometru, şi s-au oprit la groapa de gunoi de lângă satul care se vedea în zare.

Un localnic l-a văzut pe Grancea în lucernă şi l-a sunat imediat pe proprietarul terenului. Acesta şi-a luat fiul şi ginerele, au urcat în maşină şi au venit acolo, într-un suflet. Ce-a urmat mai departe, este un film ireal: un om şi-a pierdut viaţa, iar altul a stat 2 ani în arest preventiv şi apoi a fost achitat.

Cum a fost vânat hoţul, pe câmp

Maşina condusă de George Popa, fiul proprietarului, a ajuns la terenul cu lucernă şi apoi a luat-o pe drumul de câmp, spre căruţă. Unul dintre romii aflaţi lângă groapa de gunoi, văzând maşina, a început să-l strige pe Grancea, dar acesta era departe şi nu l-a auzit. 

Abia când şi-a ridicat privirea, a observat autoturismul ce venea înspre el, iar atunci a aruncat coasa în căruță şi a urcat și el, vrând să fugă. Dar şoferul a oprit, blocându-i drumul, iar tatăl şi cumnatul lui au coborât din maşină. Speriat că-l vor lua la bătaie, Grancea a sărit din căruță și a fugit spre șosea. A traversat-o și apoi a luat-o la goană pe câmpul cu grâu verde.

În spatele lui era Dacia Duster condusă de George Popa, care-l urmărea. Grancea alerga ca disperatul spre groapa de gunoi, unde erau ai lui. Cursa a durat vreo 200 de metri şi s-a sfârşit în momentul în care, spun procurorii, tânărul a fost lovit din spate de maşină.

A căzut la pământ şi a rămas acolo, nemaiputând să se mişte. Şoferul a dat maşina înapoi, circa doi metri, după care a oprit-o şi a coborât să vadă ce a păţit hoţul. Cumnatul lui a venit şi el, ca să-l ajute, dar observând că rudele lui Grancea alergau spre locul accidentului, ambii bărbaţi au urcat în maşină şi au ieşit la şosea.

Pe drum, cumnatul lui Popa a sunat la 112, dar nu ca să solicite o salvare pentru bărbatul paralizat, ci ca să reclame furtul de lucernă.

Polițistul venit să ancheteze furtul: „Cred că se preface”

La locul accidentului, pe câmpul de grâu, au ajuns rudele lui Grancea, care au început să-l jelească. Bărbatul nu se putea mişca, dar era conştient, spunea că a fost lovit de maşină, că-l dor gâtul şi capul şi-i ruga pe ceilalţi să aibă grijă şi de căruța lui.

De la 112, unde se reclamase furtul de lucernă, la faţa locului a fost trimis un agent de poliţie de la Secţia nr. 5 Dobroteşti, din Teleorman. Poliţistul e cel care, constatând că suspectul lui nu poate să se poate ridica de jos, a solicitat o ambulanţă. 

Conform transcrierii înregistrării apelului, aflată la dosar, poliţistul i-a spus operatorul 112 că „un cetăţean afirmă că a fost lovit de un autoturism”, dar „cred că se preface, nu pare să aibă nimic” şi „e un presupus hoţ, a fugit proprietarul după el şi l-a prins în grâu şi l-ar fi lovit cu maşina, aşa zic ei”.

Până să moară, tot repeta că l-a lovit maşina

La faţa locului a venit un echipaj SMURD, iar Grancea le-a spus paramedicilor, conform declaraţiilor lor din anchetă, că „a fost lovit cu maşina de şoferul care l-a prins la furat”.

I-au montat un guler cervical şi l-au dus la spitalul din Alexandria. Acolo, tânărul a mărturisit acelaşi lucru, consemnat în fişa de la Unitatea de Primiri Urgenţe: „pacientul afirmă că a fost agresat, a fost lovit de maşină”. 

Din cauza leziunilor grave pe care le avea, Grancea a fost transferat, în aceeaşi zi, la Spitalul „Bagdasar Arseni” din București, cu diagnosticul „policontuzionat prin agresiune declarativ 01.05.2021”. După cinci zile de spitalizare, pe 6 iunie 2021, tânărul a murit.

Raportul INML: „E foarte probabilă lovirea victimei de către un autovehicul”

În primul raport medico-legal de necropsie, eliberat de INML în iunie 2021, se arată că moartea lui Ionuţ Grancea „a fost violentă” şi „s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute survenite în evoluţia unui traumatism vertebro-medular cervical şi toracal cu fractură – luxaţie arcuri vertebrale cervicale C2-C3 şi C4-C5 cu deplasarea, fractură tasare minimă corpuri vertebrale cervico-toracale C7-T1-T2 şi contuzie medulară cervicală nivel C4-C5-C6, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie”. 

Pe scurt, la autopsie s-a stabilit că tânărul suferise un traumatism al coloanei vertebrale, cu lezarea măduvei spinării, în zona cefei. Legistul a mai descoperit şi o urmă de lovitură, în zona umărului drept.

Leziunile traumatice, potrivit raportului de necropsie, „au o legătură de cauzalitate indirectă cu decesul” şi „s-au putut produce prin lovire cu corp dur”. 

Legistul a exclus varianta ca leziunile să se fi produs doar „prin cădere de la acelaşi nivel (simplă sau propulsată)” şi a concluzionat că e „foarte probabilă lovirea victimei de către un autovehicul aflat în mişcare (aşa cum rezultă şi din datele de anchetă ale cazului), urmată de hiperflexia foarte puternică a coloanei vertebrale cervico-toracale”.

Şoferul: „Am pus frână şi cred că l-am lovit” 

Imediat după ce raportul de necropsie a ajuns pe masa procurorilor, şoferul George Popa a fost acuzat de omor şi apoi arestat preventiv. 

Iniţial, nu a vrut să dea nicio declaraţie, dar după câteva săptămâni, el le-a mărturisit anchetatorilor că, în timp ce-l urmărea pe Grancea cu maşina prin grâu, având „o viteză de 15 km/h” şi fiind „la circa 2-3 metri” în spatele lui, la un moment dat „băiatul respectiv a căzut, iar eu am pus frână, ca să nu-l lovesc. Maşina a mai rulat puţin în frânare, până s-a oprit, moment în care e posibil să-l fi lovit, cu autoturismul. Cred că l-am lovit.”

În ianuarie 2022, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a trimis dosarul în instanţă, a ieşit la iveală prima ciudăţenie a acestui caz: victima furase lucernă în judeţul Teleorman, dar alergând cu maşina în spate, el a ajuns până în judeţul Olt, într-o altă jurisdicţie, şi acolo a rămas paralizat. 

„Suntem în judeţul Olt, la 100 metri cum intraţi în Olt”, anunţa la 112, în acea zi, agentul de poliţie care a chemat ambulanţa. 

Prin urmare, Tribunalul Teleorman a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, acolo unde procesul pe fond a început în octombrie 2022.

Noul raport INML răstoarnă toată ancheta

Pentru că în raportul de necropsie din vara lui 2021 se preciza că leziunile traumatice „au o legătură de cauzalitate indirectă cu decesul”, iar comisia care l-a avizat menţiona că „legătura de cauzalitate e directă”, Tribunalul Olt a cerut lămuriri de la Comisia superioară medico-legală din INML. Iar cei de aici au spus că raportul e plin de contradicții şi că e nevoie de o nouă expertiză medico-legală, cu exhumarea victimei.

În august 2023, după doi ani de la deces, Ionuţ Grancea a fost dezgropat, autopsiat, fotografiat şi reînhumat. Raportul de nouă expertiză medico-legală a stabilit că „moartea a fost violentă”, fiind „cauzată de dilacerarea măduvei cervicale cu edem medular consecutiv, consecinţa unui traumatism vertebro-medular cervical cu luxaţie” la nivelul vertebrelor C5-C6, „complicat în evoluţie cu bronhopneumonie”. 

Cu alte cuvinte, legistul a decis că nu 8 vertebre, ci doar două fuseseră afectate. În plus, pe corpul victimei nu s-au mai găsit niciun fel de „leziuni traumatice de lovire activă”. Este al doilea lucru ciudat din acest caz, pentru că şi acest legist, şi primul legist s-au uitat la acelaşi cadavru şi în aceleaşi documente medicale.

Noul legist a exclus ipoteza unui „traumatism prin lovire directă la nivelul regiunii cervicale posterioare” şi a spus că leziunile traumatice puteau fi „produse printr-un mecanism de rotaţie de la stânga la dreapta, asociat cu hiperflexie, survenit în cadrul unei căderi, fără a putea stabili caracterul auto- sau heteropropulsat, la o persoană aflată în alergare, cu impact lateral stânga al capului rotat spre dreapta la momentul impactului”.

Pe scurt, legistul spune că tânărul a paralizat pentru că alerga pe câmp cu capul răsucit spre umărul stâng şi s-a dezechilibrat (fie singur, fie pentru că a fost împins), şi atunci  gâtul a fost flexat spre piept peste limitele normale de mișcare, iar el a căzut, lovind pământul cu obrazul stâng.

Suplimentul de raport: victima a căzut singură

Parchetul a criticat noul raport de expertiză, pentru că lipsea „elementul definitoriu în lămurirea prezentei cauze: dacă leziunile puteau fi produse prin cădere simplă sau heteropropulsată. E imposibil să se producă nişte urmări atât de dramatice la o persoană de 23 de ani, doar prin simpla cădere a acelei persoane”, a susţinut procurorul de şedinţă. 

La cererea instanţei, într-un supliment la noul raport, legistul le-a răspuns procurorilor că „nu s-au constatat leziuni de lovire activă, adică leziuni produse ca urmare a unui impact cu un corp (în circumstanțele cazului – mașina), drept urmare, nu există elemente obiective care să susțină o heteropropulsie”.

În concluzie, Ionuţ Grancea şi-a frânt gâtul singur, pentru că s-ar fi împiedicat în timp ce alerga prin grâul verde, fugărit de o maşină 4×4. Era o zi de 1 mai, iar grâul avea, după cum au declarat martorii la proces, 25-30 cm, nu era „mai înalt decât o coală de hârtie mărimea A4”, notează judecătoarea de la Tribunalul Olt care a dispus achitarea şoferului acuzat de omor.

Poliţiştii au pozat lucerna, nu locul unde a căzut victima

In dubio pro reo” (îndoiala profită inculpatului) a dus la soluţia de achitare. Judecătoarea notează, în motivarea deciziei sale, că ȋn rechizitoriu se spune doar că „inculpatul Popa George l-a lovit, din spate, cu autoturismul, pe Grancea Ionuţ Cătălin, acesta căzând la pământ”, dar procurorul „nu a stabilit care era poziția victimei”, „ȋn ce zonă a corpului a avut loc presupusul impact cu autoturismul” și „cu ce parte a mașinii se presupune că a fost lovită victima”.

Poliţiştii au examinat autoturismul condus de Popa abia în data de 23 august 2021, la aproape trei luni de la incident. Tot atunci au fost verificate şi hainele pe care le purta victima, dar în rechizitoriu nu se pomenește nimic de rezultatele acestor examinări.

Şi cercetarea la faţa locului a fost defectuoasă, spune judecătoarea. O „cercetare sumară”, care nu a descris terenul din locul unde a fost găsită victima. În procesul-verbal de CFL, poliţiştii nu au precizat dacă acolo existau denivelări sau alte obstacole de care tânărul s-ar fi putut ȋmpiedica, n-au descris şi nici fotografiat urmele lăsate prin grâu de roţile maşinii, n-au menţionat dacă existau urme de frânare sau urme de alunecare a victimei.

Planșa fotografică, anexă la procesul-verbal de cercetare la fața locului, cuprinde fotografii de ansamblu, și nu de detaliu, ȋn special cu privire la locul de unde victima tăiase lucernă, și nu cu privire la locul unde a căzut sau la traseul urmat. Acest mijloc de probă putea să stabilească împrejurări de importanţă majoră pentru anchetă.

Motivarea sentinţei de achitare a Tribunalului Olt:

Şoferul spune că a vrut să-l prindă pe hoţ, ca să-l predea poliţiei

Judecătoarea critică şi faptul că procurorii n-au stabilit care ar fi fost mobilul crimei. George Popa nu urcase băut la volan (în acea zi, rezultatul a fost 0 la testarea cu etilotestul), iar expertiza psihiatrică a evidenţiat „absența tulburărilor psihopatologice, o bună capacitate decizională, IQ 102”, excluzând „instabilitatea psihică a acestuia” .

La proces, şoferul a declarat că a plecat în urmărirea lui Grancea, doar pentru „a-l prinde și a-l ține, până la venirea poliției”, explicație pe care instanţa a apreciat-o ca fiind credibilă, „ȋn condițiile ȋn care familia inculpatului nu cunoștea victima ce fusese surprinsă la furat, pentru a o reclama organelor de poliție”.

Legea prevede că „în cazul infracțiunii flagrante, orice persoană are dreptul să îl prindă pe făptuitor” şi „să îl predea de îndată organelor de urmărire penală”. 

George Popa a stat în arest preventiv 2 ani şi o lună, până în septembrie 2023, când Tribunalul Olt l-a plasat sub control judiciar. La începutul acestui an, el a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei de care e acuzat, din omor în ucidere din culpă. Instanţa i-a respins cererea, iar luna trecută a decis achitarea lui pentru omor, fiindcă „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Procurorii au atacat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Craiova, care va da verdictul final în acest dosar.

Foto ilustrativ: 123rf

  

  

Please follow and like us:
Pin Share