Girafele sunt cunoscute pentru gâturile lor neobișnuit de lungi, un atribut care le diferențiază clar de alte animale. În secolul al XIX-lea, Charles Darwin a explicat această trăsătură prin teoria sa „supraviețuirea celui mai adaptat”. Darwin a sugerat că girafele cu gâturi mai lungi puteau ajunge la frunzele înalte ale copacilor, asigurându-și astfel un avantaj în competiția pentru hrană și transmițând această trăsătură descendenților lor. Însă, o nouă teorie propusă de oamenii de știință din SUA aduce o perspectivă diferită asupra evoluției gâtului lung al girafelor, punând accentul pe rolul femelelor în acest proces.
Teoria lui Darwin și evoluția girafelor
În secolul al XIX-lea, Charles Darwin a folosit teoria sa „supraviețuirea celui mai adaptat” pentru a explica de ce girafele au gâturi lungi. Conform acestuia, girafele cu gâturile cele mai lungi puteau ajunge la frunzele de pe crengile înalte ale copacilor, supraviețuind astfel competiției pentru hrană și transmițând această trăsătură descendenților lor, scrie Dailymail.
În teoriile lor despre evoluție, naturaliștii Charles Darwin (foto) și francezul Jean Baptiste Lamarck au susținut că gâturile lungi ale girafelor au evoluat pentru a le ajuta să ajungă la frunzele situate la mare înălțime în copaci, evitând astfel competiția cu alte erbivore.
O nouă perspectivă asupra evoluției gâtului lung
Recent, oamenii de știință din SUA au elaborat pe baza constatărilor lui Darwin, propunând o nouă teorie care sugerează că femelele girafe au avut un rol esențial în evoluția gâtului lung. Conform acestora, femelele girafe au gâturi proporțional mai lungi decât masculii, iar necesitățile nutriționale ridicate din timpul sarcinii și al lactației ar fi fost cauza principală a acestei adaptări evolutive.
Studiul condus de profesorul Douglas Cavener
Studiul, condus de profesorul Douglas Cavener de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, arată că girafele femele au corpuri mai înclinate, în timp ce masculii sunt mai verticali, ceea ce poate facilita împerecherea. Profesorul Cavener a explicat: „Girafele sunt mâncătoare pretențioase. Ele mănâncă frunzele doar de la câteva specii de copaci, iar gâturile lungi le permit să ajungă la frunzele din interiorul copacilor, inaccesibile altor animale.”
Cerințele nutriționale ale femelelor
În momentul în care femelele girafe ajung la vârsta de patru sau cinci ani, acestea sunt aproape întotdeauna însărcinate și lactante. Profesorul Cavener și colegii săi susțin că cerințele nutriționale crescute ale femelelor au determinat evoluția gâturilor lungi la girafe. Acestea au nevoie de un gât lung pentru a ajunge la frunzele cele mai bune din interiorul copacilor, unde alte animale nu pot ajunge.
Diferențele între girafele captive și cele sălbatice
Pentru a testa această teorie, cercetătorii au adunat mii de fotografii cu girafe Masai (Giraffa tippelskirchi) captive și sălbatice, o specie originară din Africa de Est. Ei au descoperit că, atât în captivitate, cât și în sălbăticie, girafele femele au gâturi proporțional mai lungi decât masculii, raportate la înălțimea totală a animalului. Femelele au, de asemenea, trunchiuri proporțional mai lungi, în timp ce masculii au picioare din față mai lungi și gâturi mai late, adaptate pentru luptele între masculi.
Teoria „gâturilor pentru sex”
O ipoteză mai recentă, numită „gâturi pentru sex”, sugerează că evoluția gâturilor lungi a fost determinată de competiția dintre masculi. Masculii girafe își folosesc gâturile pentru a se lovi între ei, într-un comportament numit „sparring de gâturi”, pentru a-și asigura dominanța. Masculii cu gâturi mai lungi și mai groase ar fi avut mai mult succes în competiție, ceea ce a dus la reproducerea și transmiterea genelor lor urmașilor.
Profesorul Cavener a comentat: „Ipoteza ‘gâturilor pentru sex’ a prezis că masculii ar avea gâturi mai lungi decât femelele. Și, tehnic vorbind, ei au gâturi mai lungi, dar totul despre masculi este mai lung – sunt cu 30 până la 40 la sută mai mari decât femelele.”
Concluzii
Echipa de cercetători nu respinge ipoteza „gâturilor pentru sex”, dar consideră că dacă aceasta a avut un efect, probabil a apărut mai târziu în evoluție. În studiul lor, ei scriu: „Evoluția inițială a gâtului și picioarelor lungi ale girafei a fost determinată de competiția interspecifică și de cerințele nutriționale materne ale gestației și lactației prin selecția naturală pentru a obține un avantaj competitiv. Ulterior, masa gâtului a fost crescută ca o consecință a competiției între masculi și a selecției sexuale.”
Acest studiu aduce o nouă înțelegere asupra complexității evoluției girafelor, evidențiind rolul important al femelelor și al selecției naturale în dezvoltarea caracteristicilor unice ale acestor animale impresionante.
