Edi Iordănescu, în extaz după România – Ucraina 3-0: „Îi felicit pe băieți și îi strâng în brațe!”

Edi Iordănescu, în extaz după România – Ucraina 3-0: „Îi felicit pe băieți și îi strâng în brațe!”

Selecționerul naționalei României i-a felicitat pe fotbaliști și a explicat din nou cât de importantă este forța grupului. Totodată, acesta a ținut să-l laude și pe Nicolae Stanciu, căpitanul „tricolorilor”, care a deschis scorul în minutul 30, cu un șut de la distanță.

Edi Iordănescu, în extaz după România – Ucraina

Edi Iordănescu este în extaz după ce România a reușit să câștige categoric duelul cu Ucraina, felicitându-și jucătorii și mulțumind publicului, care a fost alături de națională din primul până în ultimul minut al confruntării:

„Avem timp să ne și bucurăm. E o victorie memorabilă, istorică… pe pământ românesc. Eu așa am simțit. Nu am cuvinte să mulțumesc publicului pentru căldura și gândurile bune pe care le-au transmis.

Îi felicit pe băieți și îi strâng în brațe, merită! Am depășit orice barieră astăzi. Una peste alta, am interpretat foarte bine, am absorbit presiunea. Mă bucur că victoria e categorică și foarte important că nu am primit gol”.

„Sunt fericit pentru Stanciu!”

„Sunt fericit pentru Stanciu că a fost declarat omul meciului. Starul nostru este grupul, echipa. Mulțumesc tuturor care au intrat și le mulțumesc și celor care nu au intrat, dar care au trăit momente unice pentru România.

Ne bucurăm astăzi, facem și analiza, trebuie să rămânem echilibrați. Astăzi ne bucurăm, suntem sinceri, de mâine ne adunăm și vedem ce vom face. Avem trei portari cu care mă mândresc”, a continuat Edi Iordănescu.

„Încerc să țin grupul capacitat, din acest motiv nu pot să vă ofer informații din punct de vedere tactic, vă rog să mă înțelegeți și pe mine”, a mai spus selecționerul naționalei României.

România a deschis scorul prin Nicolae Stanciu, în minutul 30, cu un șut superb de la distanță. În a doua repriză, Răzvan Marin a marcat un gol, tot de la distanță, mingea a trecut pe sub Andrei Lunin, iar Denis Drăguș a stabilit scorul final, reluând în plasă după o pasă perfectă trimisă de Dennis Man.

A fost prima victorie a României la Campionatele Europene după o pauză de 24 de ani. Ultima victorie a „tricolorilor” a fost la EURO 2000, împotriva Angliei, scor 3-2.

Please follow and like us:
Pin Share