Elena Lasconi, înaintea finalei prezidențiale: „Să nu ajungem ca pe vremea lui Ceaușescu, doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok”

Elena Lasconi, înaintea finalei prezidențiale: „Să nu ajungem ca pe vremea lui Ceaușescu, doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok”

Elena Lasconi, președinta USR, care se va confrunta, duminică, în turul doi al prezidențialelor, cu Călin Georgescu, a afirmat, marți seara, că România nu-și poate permite să părăsească drumul european „doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok”.

Elena Lasconi: „Deja am început să pierdem bani”

Elena Lasconi a afirmat, marți seara, că în cazul unei victorii a contracandidatului Călin Georgescu la turul doi al alegerilor prezidențiale de duminică, România va suporta efecte economice grele. Deja, până la prezidențiale, a spus Lasconi, România pierde masiv bani, în urma temerilor de influență a Rusiei, catalizate de declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu despre Vladimir Putin, războiul din Ucraina, aparenența țării noastre la UE și la NATO.

„Astăzi am avut o discuție cu premierul Marcel Ciolacu, este foarte îngrijorat că deja începem să pierdem bani, după ce a apărut în toată presa această influență masivă a Rusiei prin candidatul Călin Georgescu. Asta înseamnă că nu vom mai avea bani pentru a plăti pensii și salarii.

Noi deja până să ajungem la momentul 8 decembrie, deja am început să pierdem bani. Mulți investitori și-au înghețat practic afacerile, bursa merge în jos, foarte multă este speriată și dorește să părăsească țara. Gândiți-vă că toți primarii, indiferent ce culoare au, o să piardă proiectele pe fondurile europene. Nu o să ne mai putem dezvolta cu fonduri europene”, a declarat Elena Lasconi la Antena3CNN.

„Nu ne permitem să dăm cu piciorul la drumul european”

Președinta USR a mai spus că România nu-și poate permite să se abată de la drumul pro-european, pro-NATO, în caz contrar țara se va întoarce la sărăcie și dictatură. „Nu cred că ne permitem să dăm cu piciorul la acest drum pe care l-am ales, pro-european, pro-NATO, ca să ajungem din nou ca pe vremea lui Ceaușescu, o țară săracă, doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok. Haideți să ne uităm la fapte, să vedem ce au făcut acești candidați pentru fiecare român”, a spus Lasconi.

„Acum nu mai e loc de orgolii, de numele partidelor, de nimic”

Candidata USR a mai declarat că, din discuțiile avute cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, cei doi au căzut de acord că orgoliile politice trebuie lăsate la o parte pentru că interesele de partid trebuie să cedeze în fața urgenței de a salva România de reîntoarcere la anularea democrației.

„Acum nu mai e loc de orgolii, de numele partidelor, de nimic. Este vorba doar de direcția Europa și NATO. Atât. Eu am avut o discuție foarte bună cu domnul Ciolacu și cred că o să facă lucrul acesta și mi-aș dori foarte mult să facă și primarii PSD, primarii PNL, primarii USR, UDMR, pentru că toți își doresc binele comunităților lor”, a spus Elena Lasconi.

„E cel mai greu moment după 1989”

Lidera USR a mai spus că România se află în cel mai dificil moment de după 1989, fiind în pericol să „fie pusă pe tava Rusiei” și de aceea românii trebuie să rămână solidari și sub garanția de securitate a Alianței Nord Atlantice.

„Eu cred că în momentele grele, în momentele critice nu trebuie să îngenunchezi. Trebuie să stai drept, să îți păstrezi calmul și să iei decizii înțelepte. Eu am văzut oameni speriați. Am fost printre oameni și răspund și presei, ceea ce nu se poate spune și despre contracandidatul meu.

E cel mai greu moment după 1989 pentru că țara noastră parcă s-ar pregăti cu toți boții și cu toată manipularea rusească să fie pusă pe tava Rusiei. Este îngrijorător. Noi, uniți, putem învinge. Am reușit să facem asta în ultimii 250 de ani de zece  în fața Rusiei”, a mai declarat Elena Lasconi, reiterând importanța apartenenței României la NATO pentru că, spune ea, „nimeni nu o să-și permită să atace România dacă suntem în NATO”.

Please follow and like us:
Pin Share