Elias Charalambous, artizanul remizei din Hoffenheim – FCSB 0-0: ”Aș remarca tactica aleasă”

Elias Charalambous, artizanul remizei din Hoffenheim – FCSB 0-0: ”Aș remarca tactica aleasă”

La finalul partidei Hoffenheim – FCSB 0-0, Elias Charalambous a avut un discurs fabulos în care a apreciat efortul depus de jucători și a vorbit despre atmosfera fantastică creată de fanii români.

Ciprian Marica, laude pentru Elias Charalambous după Hoffenheim – FCSB 0-0

Imediat după încheierea întâlnirii din etapa a 6-a din Europa League, fostul internațional Ciprian Marica a disecat jocul ”roș-albaștrilor” și a precizat că acest punct se datorează în mare parte staff-ului tehnic.

”O performanță pe deplin meritată. Acești băieți au arătat o disponibilitate fantastică la efort, au muncit pentru a obține acest rezultat de egalitate, au suferit, dar mai mult decât atât, aș remarca tactica aleasă de Charalambous, staff-ul tehnic și toți cei de acolo. Mi-a plăcut cum s-a apărat FCSB, cu un excelent 4-1-4-1 pe faza defensivă.

Sigur, Hoffenheim a controlat meciul, jucând acasă, a avut undeva la 70% posesie, dar fără mari ocazii. Cele mai mari ocazii le-a avut FCSB, care a început ambele reprize greu, dar a terminat cu capul sus, cu cele mai mari ocazii de poartă. Păcat, putea chiar să câștige”, a declarat Marica, la gsp.ro.

Apărarea, punctul forte al campioanei României

Fostul atacant a remarcat faptul că FCSB are o liniște în joc dată de siguranța valorii și a avut cuvinte de laudă pentru veteranul Vlad Chiricheș, la fel ca și patronul Gigi Becali, care a făcut un joc excelent în postura de mijlocaș la închidere.

”FCSB a reușit să închege o echipă. Pe lângă faptul că jucătorii au calitate individuală, au reușit să formeze un grup. Se vede că e armonie, că FCSB e într-o formă bună. S-au aliniat toate lucrurile.

Se pare că domnul Becali și staff-ul au reușit să găsească formula ideală. Uite că și atunci când le lipsesc jucători, reușesc să-i înlocuiască cu cei de pe bancă. E clar că toată lumea este într-o stare de bine, în armonie.

Atunci când joci colectiv bine, apar și rezultatele. Asta se datorează în primul rând apărării. FCSB are o apărare excelentă. Aș vrea să-i remarc pe Popescu, Dawa, inclusiv pe Chiricheș, care și cu Botoșaniul a jucat excelent acolo, în fața apărării. Calm, liniștit.

Această echipă are și liniște, n-am mai văzut ‘bubuiala’ mingilor de altădată, aruncate în disperare. Mi s-a părut că au avut liniște. Rezultat și performanțe pe deplin meritate”, a spus Ciprian Marica.

Please follow and like us:
Pin Share