Imagini cu fiica lui Răzvan Simion la nunta tatălui ei. Cât a costat rochia purtată de Ianca

Imagini cu fiica lui Răzvan Simion la nunta tatălui ei. Cât a costat rochia purtată de Ianca

Ianca, fiica lui Răzvan Simion, a atras toate privirile la nunta tatălui ei cu Daliana Răducan. Tânăra a purtat o rochie neagră spectaculoasă, iar prezentatorul s-a mândrit cu fata sa.

Răzvan Simion, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, a avut parte de un eveniment deosebit în viața sa, nunta cu Daliana Răducan. Însă una dintre surprizele serii a fost apariția fiicei sale din fosta căsnicie cu Diana, Ianca Simion, care a atras toate privirile cu o ținută spectaculoasă.

Tânăra a ales să poarte o rochie neagră, lungă și plisată, care a subliniat eleganța și rafinamentul evenimentului. Rochia, care a avut un top tip corset și bretele subțiri decorate cu cristale, a fost completată de o crăpătură laterală și cristale aplicate, aducând un plus de strălucire ținutei. Această piesă vestimentară remarcabilă a fost creată de un brand celebru din România și a avut un preț de 2.200 lei.

Răzvan Simion s-a mândrit cu fiica sa, care a reușit să se evidențieze prin eleganță și stil. Alegerea inspirată a ținutei de către Ianca i-a adus multe complimente.

Diana și Răzvan Simion

Răzvan Simion s-a căsătorit cu Daliana Răducan

După ani de zile de relație, Răzvan Simion și Daliana Răducan au devenit soț și soție. Sâmbătă, într-o mare discreție, fără ca presa să afle, cei doi și-au unit destinele în cadrul un eveniment select. Căsătoria lor a avut loc doar sub privirile familiei lor.

Pentru că au o legătură strânsă și cu fanii lor, Răzvan Simion și Daliana Răducan au anunțat oficial pe rețelele de socializare că s-au căsătorit. Au postat pe Instagram câteva fotografii însoțite de un mesaj emoționant despre povestea lor de dragoste și nunta care a avut loc pe 8 iunie.

„A durat mult până mi-am găsit camaradul de viață potrivit. Ne-am așteptat reciproc, și eu pe el, și el pe mine. Ne-am așteptat pregătindu-ne unul pentru celălalt. Ani de zile, experiențe trăite separat pentru a ne aduce împreună. Nu m-a întrebat, nu am răspuns, DA-ul s-a născut din noi, în clipă în care privirile ni s-au întâlnit și sufletele s-au îmbrățișat.

Astăzi am rostit DA-ul nostru. Decretul nostru de iubire și de camaraderie s-a oficializat astăzi, 8 iunie, în prezența familiilor noastre dragi. Va invităm să ne bucurăm împreună, fiindu-ne alături, pe paginile noastre de socializare. Pregătim, cu gândul la voi, cele mai frumoase momente de la nuntă noastră. ♥️”, au transmis proaspeții căsătoriți.

În imaginile de la nuntă, mireasa e în centrul atenției. Daliana Răducan poartă o rochie făcută la comandă, din dantelă. Poartă bijuterii prețioase, sandale strălucitoare, iar voalul îi lipsește. De partea cealaltă e mirele, prezentatorul Răzvan Simion a îmbrăcat un costum negru, cu cămașă albă. Amândoi apar în diferite ipostaze, lângă o mașină de epocă.

Cum se înțelege Ianca Simion cu noua soție a tatălui ei

În cadrul unui interviu mai vechi, Daliana Răducan a povestit cum se înțelege cu Ianca și Tudor, cei doi copii ai lui Răzvan Simion din căsnicia cu Diana. Cei doi au acceptat-o imediat pe iubita tatălui lor, iar fiica vedetei se pare că o place foarte mult, mai ales că postează destul de des fotografii cu ea pe rețelele de socializare.

Întâlnirea cu Ianca și cu Tudor a fost una destul de naturală, chiar dacă emoțiile erau puternice pentru Daliana, Răzvan a avut grijă ca totul să meargă perfect.

„Ianca, Tudor, Răzvan sunt un tot. Nu aș fi avut cum să îi privesc altfel. Răzvan a gestionat bine întâlnirea noastră și am trecut ușor peste emoțiile inerente. Ne vedem des și vorbim zilnic. Suntem extrem de apropiați, cum nu aș fi crezut vreodată”, a declarat Daliana Răducan pentru VIVA!.

Întrebată dacă are o relație de prietenie cu cei doi copii, iubita lui Răzvan Simion a răspuns că este mai mult de atât. Daliana Răducan ține foarte mult la familia iubitului ei, iar totul este într-o armonie, așa cum și-au dorit.

„Este mai mult decât o simplă prietenie. Ei sunt ce are mai de preț bărbatul pe care îl iubesc și parte din el”, spune iubita lui Răzvan Simion.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share