Făceam naveta Arad – Chișineu-Criș. Trenul oprea și la Comloș. Acolo urca o domnișoară superbă. Persida o chema. N-am știut numele ei de familie decât după ce s-a căsătorit. Nu știu când s-a căsătorit. În orice caz, când am fost profesor la Chișineu-Criș, era necăsătorită.
I-am făcut curte.
Odată, la Deva, am dormit în aceeași cameră de hotel. Dar nuʼș ce îngeraș mi-a blocat inițiativele erotice. Sentimental, eram topit.
Persida a reapărut în calea mea după 1990. M-a sunat. A venit la București cu o treabă la care, în cele din urmă, nu am putut pune pile.
Tot din Comloș fusese și Ana Persida Cumpănaș, acum mai faimoasă decât se făcuse în SUA epocii gangsterului Dillinger. Mai faimoasă? Nuʼș ce să zic, totuși…
După ediția a șaptea a romanului „Femeia în roșu”, scris de trioul Mircea Nedelciu – Adriana Babeți – Mircea Mihăieș, poate e ceva mai faimoasă.
Când a fost la București, Persida mea a dormit o noapte la mine. Nimic erotic. Sentimental, eram zero. Paranoizam în preajma gândului că ar fi putut fi… sub acoperire de soție a unui ofițer care a murit împușcat în decembrie 1989. Să acopere ce? Habar n-am.
Acum, după ce am citit întâia oară „Femeia în roșu”, ediția cu o prefață de Ion Bogdan Lefter (2016, Editura Paralela 45) excepțională, îmi imaginez că Persida mea avea altă treabă la București decât paranoizam la ora întâmplării.
Poate că „Femeia în roșu” (romanul) are un destin.
Poate că era scris acolo, în scrierea destinală, să se repete ceva din destinul Anei Persida din Comloșul dillingerian. Dacă nu or fi fiind două Comloșuri!
Ce era scris acolo? Faptul că Dillinger n-ar fi murit când l-a ciuruit FBI-ul?
Ce? Faptul că Ana Persida nu l-a trădat pe gangster, ci l-a salvat într-un scenariu gândit de șeful FBI?
Ce? Faptul că nu trebuia să mă bag și io în poza acestui mare, mare roman românesc postmodern, cu vocație pentru universala circulație a valorilor autentice?
The post Ioan Buduca: Mă bag și eu în poză appeared first on Cotidianul RO.
