Sicriul lui Helmut Duckadam a fost depus la Arena Națională, iar jucătorii celor de la FCSB au venit să își ia rămas bun de la „eroul de la Sevilla”. FANATIK a aflat ce decizie au luat jucătorii și suporterii celor de la Steaua.
Jucătorii lui Daniel Oprița nu își vor lua adio de la Helmut Duckadam
FANATIK a aflat că jucătorii lui Daniel Oprița nu vor merge la Arena Națională pentru a sta la căpătâiul lui Helmut Duckadam, așa cum au făcut fotbaliștii lui Elias Charalambous.
Foștii coechipieri de la Steaua 86 au venit la Arena Națională cu o coroană uriașă în culorile roș-albastre și cu autocarul echipei din Liga 2. Emeric Ienei a fost marele absent de la reunirea legendelor Stelei.
George Ogăraru a sosit de asemenea alături de portarii de la academia clubului Steaua, care au purtat tricouri cu Duckadam, replică de la Sevilla, un moment emoționant pentru toți cei prezenți.
Contactat de FANATIK, Daniel Oprița a declarat: „Așa s-a decis la club să meargă cei din Steaua 86 și George Ogăraru alături de copiii de la academie. Transmit condoleanțe familiei și ne pare rău. O legendă, un om important în istoria clubului Steaua și în întreaga lume.
Nu știu dacă va mai reuși cineva să aducă un trofeu atât de important pentru țară, așa că îl regretăm cu toții. A plecat prea devreme și e mare păcat pentru o asemenea valoare. A reprezentat Steaua București și nu mai contează nimic ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Chiar nu mai contează.
Nea Bumbi (n.r. Bumbescu) ne-a zis că e bine să meargă ei din partea clubului și am vorbit și cu domnul comandant. Așa s-au organizat lucrurile”.
Peluza Sud Steaua va merge la Arena Națională la ora 20:00: „Pentru noi rămâne un stelist convins”
Ultrașii de la Peluza Sud Steaua se vor deplasa în mod organizat la Arena Națională pentru a-l omagia pe Helmut Duckadam. Ultrașii vor face un show pirotehnic și vor depune o coroană de flori în numele Peluzei Sud Steaua.
Jan Pavel, fostul lider al Peluzei Sud Steaua, a declarat pentru FANATIK: „E un moment trist pentru tot fotbalul românesc nu doar pentru steliști. Duckadam a reprezentat România și e unic în lume. Am foarte multe amintiri legate de Helmut. Peluza Sud Steaua va fi prezentă la ora 20:30 să îi cinstim memoria.
Noi nu am pus la suflet declarațiile lui și pentru noi rămâne un stelist convins. Cuvintele sunt de prisos acuma. Avem deja 6 ani de când s-a dus Didi Prodan. Bălan și Bărbulescu s-au dus și ei. Generația asta e pusă în pericol din cauza vârstei. La Duckadam nu se aștepta însă nimeni. Sper Clubul Sportiv al Armatei Steaua să își dea seama că a mai pierdut o legendă. Toată această generație merită statuie la stadionul Ghencea”.
De cealaltă parte, Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, a anunțat că galeria va fi prezentă la Arena Națională: „Astăzi Peluza Nord va aduce un ultim omagiu eroului nostru de la Sevilla! Cine vrea să își ia rămas bun de la Helmut alături de noi este așteptat la ora 18:00 la Național Arena, intrarea dinspre B-dul Basarabiei 37-39”.
Familia lui Helmut Duckadam a refuzat ca sicriul să fie depus la stadionul Ghencea
FANATIK a dezvăluit că Steaua București a vrut să se ocupe de toate detaliile legate înmormântarea lui Helmut Duckadam și s-au oferit ca sicriul să fie depus la stadionul Ghencea.
Familia lui Helmut Duckadam nu a răspuns însă la telefon și a luat decizia ca trupul neînsuflețit să fie adus la Arena Națională și nu pe stadionul unde fostul mare portar a cunoscut cele mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc.