„Câinii” se bucură pentru că au reușit să mai adune încă trei puncte în lupta pentru a intra în play-off. Unicul gol al meciului a fost marcat de către Dennis Politic în prima repriză.
Jucătorii lui Dinamo, fericiți după victoria cu UTA
Jucătorii lui Dinamo au fost fericiți după victoria obținută în urma duelului cu UTA: „Suntem foarte fericiți, a fost un meci dificil. Știam că va fi așa, dar ne-am pregătit bine pentru acest meci.
Suntem momentan pe locul doi. Am încercat să urmăresc mingea și să mă concentrez pe tehnica de lovire, îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a intrat”.
„Meciul ăsta era foarte important pentru a arăta că nu suntem noi cei care am pierdut în cupă, când a fost umilitor. Sper să nu fie ceva grav pentru cei care au ieșit accidentați.
Trebuie să ne pregătim bine pentru meciul cu CFR Cluj, iar dacă vor intra pe teren alți jucători trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor”, a mai spus Dennis Politic, autorul unicului gol.
„Locul pe care suntem e meritat!”
„Mă bucur că am terminat pe locul doi turul. E un loc meritat dacă suntem acolo. Tot campionatul am fost în primele șase. Asta înseamnă mult pentru noi și sper să o ținem tot așa.
Suntem cam mereu în teren, așa e la fotbal, se mai trage de timp. Și alții au tras de timp împotriva noastră. Nu știu alte detalii despre cei care au ieșit astăzi accidentați”, a spus și Răzvan Patriche.
„Cel mai important pentru noi e că am terminat turul pe locul doi. Am reușit să facem o performanță frumoasă, dar mai avem foarte mult de muncit, foarte multe lucruri de făcut pe viitor.
Ne dorim ca în decembrie să fim fericiți atunci. Orice minune ține trei zile, trebuie să fim conștienți de lucrurile pe care ni le dorim. FCSB a fost puțin norocoasă la goluri.
Băieții s-au mobilizat foarte bine și cele trei puncte sunt meritate astăzi. În munca de echipă e normal să existe comunicare. Avem tot ce ne trebuie, avem condiții, oameni care ne susțin. Dacă vrei să faci performanță, trebuie să te sacrifici”, a declarat Florentin Petre, antrenorul secund al „câinilor”.