LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 828 | Rusia a lansat un atac cu rachete asupra Kievului. Armata ucraineană susţine că toate au fost interceptate

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 828 | Rusia a lansat un atac cu rachete asupra Kievului. Armata ucraineană susţine că toate au fost interceptate

Un atac cu rachete ruseşti asupra Kievului a provocat, vineri dimineaţă devreme, un incendiu într-o clădire nerezidenţială, a declarat şeful administraţiei militare din capitala ucraineană, transmite Reuters. Atacul vine la o zi după ce dronele navale ucrainene Magura 5V au avariat în total patru ambarcațiuni de patrulare rusești în Crimeea, în lovitura din noaptea de 30 mai, a anunțat serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR). Anterior, autoritățile ruse au susținut că două feriboturi au fost avariate „în timpul respingerii unui atac inamic asupra infrastructurii de transport a orașului Kerci”.

07:3031-05-2024

Trei morţi şi 16 răniţi în lovituri ruseşti la Harkov, anunţă guvernatorul regiunii

Trei persoane au murit şi 16 au fost rănite în lovituri ruseşti în oraşul Harkov (nord-est), al doilea ca mărime din Ucraina, a anunţat vineri guvernatorul regiunii, Oleg Sinegubov, relatează AFP, citată de Agerpres.

“Inamicul a recurs din nou la tactica dublei lovituri, în timp ce medicii, salvatorii şi forţele de ordine erau deja la faţa locului”, a adăugat Sinegubov, afirmând că printre răniţi se numără şi un medic urgentist.

Potrivit primelor elemente, două rachete S-300 au fost lansate asupra cartierului Novobavarski, vizând “exclusiv infrastructura civilă”, a precizat guvernatorul.

Acest atac vine după bombardarea, pe 25 mai, a unui hipermarket din Harkov care a făcut 19 morţi.

Harkov este ţinta aproape zilnică a bombardamentelor care vin în principal de pe teritoriul rus.

La începutul lui mai, Rusia a lansat o ofensivă în regiune şi câştigă teren în faţa unei armate ucrainene aflate în dificultate.

Preşedintele american, Joe Biden, care a refuzat să facă acest lucru până în prezent, a dat undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rusesc, în regiunea Harkov, în anumite condiţii, a indicat joi un responsabil american.

Acest responsabil, sub protecţia anonimatului, a adăugat că Statele Unite continuă să se opună atacurilor ucrainene în adâncimea teritoriului rus.

07:2631-05-2024

Atac cu rachete asupra Kievului

Un atac cu rachete ruseşti asupra Kievului a provocat, vineri dimineaţă devreme, un incendiu într-o clădire nerezidenţială, a declarat şeful administraţiei militare din capitala ucraineană, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Toate rachetele au fost distruse înainte de a ajunge în oraş, a declarat Serhiy Popko, şeful administraţiei militare din Kiev, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Un incendiu a izbucnit într-o clădire nerezidenţială din cartierul Holosiivskyi din oraş, ca urmare a căderii unor resturi, a precizat Popko. Potrivit informaţiilor preliminare, nu s-au înregistrat răniţi.

Dimensiunea atacului nu a fost imediat clară. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Rusiei cu privire la atac. Moscova neagă că a vizat civili în războiul care a ucis mii de oameni din februarie 2022, când Rusia a lansat invazia sa la scară largă asupra Ucrainei.

21:5530-05-2024

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Armament în valoare de 500 de milioane de euro

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa.

Pistorius a făcut anunţul la Odessa, unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Rustem Umerov pentru a discuta necesităţile militare ale Kievului.

El a precizat că este vorba de un număr mare de rachete IRIS-T SLM cu rază medie de acţiune, pentru sistemele de apărare antiaeriană, şi de un număr mai redus de rachete SLS, cu rază de acţiune mai scurtă. De asemenea, Germania va dota Ucraina cu drone de recunoaştere şi de luptă în Marea Neagră şi cu piese de schimb de care este nevoie urgentă, cum ar fi ţevi pentru artilerie şi motoare pentru tancurile germane Leopard. Se adaugă un milion de gloanţe pentru armamentul de infanterie.

Unele din aceste materiale sunt deja pe punctul de a fi livrate, a adăugat Pistorius. Din 2025, vor fi trimise şi 18 obuziere moderne, pe roţi.

Germania va finanţa şi cursuri de pregătire industrială pentru cetăţenii ucraineni.

Pachetul mai include fonduri pentru comunicaţii prin satelit protejate împotriva interferenţelor.

Germanii vor contribui cu câte un milion de euro la întreţinerea şi repararea a 19 tancuri Leopard A1 şi Leopart II A4, care vor fi livrate Ucrainei de Spania anul acesta.

19:0030-05-2024

Ucraina a lovit în total 4 nave rusești de patrulare rusești în Crimeea, noaptea trecută

Dronele navale ucrainene Magura 5V au avariat alte două ambarcațiuni de patrulare rusești în Crimeea ocupată, în atacul din noaptea de 30 mai, ridicând numărul total la patru, a anunțat serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR).

Anterior, HUR a anunțat că două bărci de patrulare ale modelului KS-701 Tunets (Tuna) au fost distruse în atac.

„Ocupatorii au folosit aceste nave pentru logistică și pentru patrulare în apele din apropierea peninsulei ocupate”, a spus HUR. Agenția a spus că unitatea sa din Grupul 13 a atacat un depozit de bărci cu drone navale în golful Vuzka, care se află în orașul Chornomorske de pe coasta de vest a Crimeei.

În același timp, autoritățile ruse au susținut că un atac cu rachete ucrainene a avariat două feriboturi de transport în orașul-port Kerci, din estul Crimeei.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share