Lupul, paznic la oi! Polițist, șef de post, prins când lua șpagă de la hoții de lemne

Lupul, paznic la oi! Polițist, șef de post, prins când lua șpagă de la hoții de lemne

„La data de 17.06.2024, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, cu gradul profesional de agent şef principal de poliţie, exercitând funcţia de şef al unui post de poliţie comunală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş – Secţia 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată( 4 acte materiale)”, a transmis, luni, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că agentul de poliţie, exercitând funcţia de şef al unui post de poliţie comunală, a primit de la o persoană, în mod repetat, suma totală de 650 lei şi 50 euro.

Banii au fost luaţi ”pentru a nu constata efectuarea de către aceasta a unor transporturi de masă lemnoasă, fără documente de provenienţă, pentru a nu-i aplica sancţiunile contravenţionale corespunzătoare şi pentru a nu-i confisca masa lemnoasă transportată ilegal”.

”De asemenea, inculpatul a pretins şi a primit, prin intermediar, de la o altă persoană, suma de 1.500 de euro, în schimbul restituirii către aceasta a unui vehicul indisponibilizat în vederea confiscării, depistat anterior, de către inculpat, în timp ce transporta material lemnos, fără documente de provenienţă”, a mai transmis sursa citată.

La data de 27.05.2024, în baza ordonanţei de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş  au pus în executare un mandat de aducere, vizând pe poliţist, la sediul unităţii de parchet menţionate.

La aceeaşi dată, procurorul a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore iar la 28.05.2024, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Maramureş, cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În urma contestaţiei formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş la Curtea de Apel Cluj, la data de 03.06.2024, această instanţă a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

            

Please follow and like us:
Pin Share