Marcel Ciolacu, despre scandalurile de la sectoarele 1 și 2: „Sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile. Care stau la televizor şi se plâng”

Marcel Ciolacu, despre scandalurile de la sectoarele 1 și 2: „Sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile. Care stau la televizor şi se plâng”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mihaiu, care contestă numărarea voturilor în secții, relatează News.ro.

Preşedintele PSD a fost întrebat despre situaţia de la sectoarele 1 şi 2, unde primarii în funcţie contestă rezultatul şi numărarea voturilor. 

„Două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile. Care stau la televizor, se plâng. Am înţeles că preşedintele AEP consideră că, după această experienţă, trebuie să modifice ceva, trebuie să vină cu acele propuneri de modificare. Nu am expertiza domnului Toni Greblă în domeniu, dar categoric că voi fi atent la ceea ce va propune”, a spus Ciolacu.

El a precizat, despre procesul de la secţiile de votare, că „a durat mult mai mult din punctul lui de vedere”.

„Sectorul 1 a avut un spaţiu total inadecvat, neavând elemente, doar mi s-a povestit, ce spaţiu a fost pus la dispoziţie, a fost pus intenţionat, pentru a nu face faţă unei asemenea provocări cum sunt alegerile de la sectorul 1. Este atributul primarului de sector”, a subliniat Ciolacu. 

Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1.000 de voturi „din pixul PNL-PSD”

Clotilde Armand, primarul în funcție al sectorului 1, care îşi dispută victoria în cursa electorală cu George Tuţă, candidatul PSD-PNL, face noi acuzații de fraudă, într-o postare pe Facebook, miercuri, 12 iunie, și susține că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia 29, „s-au evaporat”.

Procesul electoral în sectorul 1 al Capitalei a fost suspendat de luni seară până marți, iar sacii cu voturi au fost preluați sub pază militară Clotilde Armand a cerut renumărarea voturilor pentru Primăria Sectorului 1, susținând că „ne lipsesc foarte multe în secțiile cu probleme”, în timp ce George Tuță a afirmat că a câștigat alegerile. Ulterior, Armand a făcut plângere penală împotriva șefului AEP pentru abuz în serviciu și instigare la fals.

Radu Mihaiu: Avem suspiciuni de fraudă pentru peste 2.000 de voturi

Primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, cere renumărarea voturilor în peste 30 de secţii, spunând că există „suspiciuni documentate de fraudă” în cazul a peste 2.000 de voturi. De la ora 13.00, în fața Biroului Electoral de Sector are loc un protest USR în sprijinul lui Mihaiu, la care participă și primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, și primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu.

„Din punctul meu de vedere, aceste alegeri trebuie să fie validate după ce toate aceste suspiciuni sunt verificate. Avem o secţie în care s-au inversat rezultatele. Avem 504 voturi dispărute. Avem 1.345 de buletine dispărute din secţii. Asta din datele oficiale de pe site-ul AEP. Cer PNL să se disocieze de această tentativă de fraudare a alegerilor. Cer să voteze în Biroul Electoral de Sector şi al Municipiului pentru renumărările cerute”, a mai spus Radu Mihaiu.

FOTO: Hepta

  

  

Please follow and like us:
Pin Share